Press "Enter" to skip to content

Ruth Carter: Esența unei culturi și conturarea autenticității prin designul costumelor

Prin articolele pe care le scriu îmi doresc să aduc în lumină personalități din multiple domenii ale artei tocmai pentru că arta este considerată cea mai profundă expresie a creativității. Ruth Carter, artistă câștigătoare a unui premiu Oscar, și-a stabilit propriile reguli și valori reușind să atingă și să exprime un anumit substrat și o anumită profunzime a omului în creațiile sale.

© Ruth E. Carter | Twitter

Te-ai gândit vreodată la îmbrăcămintea dintr-un film? La motivele alegerii acelor ținute? Acest articol îți va face cunoștință cu o artistă reprezentativă din domeniul design-ului de costume.

Lucrările realizate de către Ruth Carter se remarcă prin umanitatea pe care o transmit. Chiar și atunci când sunt extravagante, ele nu par niciodată costume, ci haine pe care acele personaje le îmbracă și le poartă. Crearea unei lumi este o sarcină monumentală. Procesul de a crea costume este procesul de a lua o idee și de a o aduce la viață. În făurirea modelului potrivit, artista pornește de la înțelegerea omului (ce face, cine e, unde locuiește, ce credințe are) deoarece esența acelei persoane se reflectă în exterior.

Letitia Wright & Angela Bassett (Black Panther)
© Matt Kennedy | Marvel Studios (2018)

Îmbunătățirea sau schimbarea sunt întotdeauna luate în calcul deoarece un costum, la fel ca o pictură, poate să nu fie niciodată terminat. Momentul fascinant este cel în care actorul și personajul se contopesc.

Fiind prima femeie afro-americană care a câștigat un premiu Oscar pentru cel mai bun design de costume, artista îl consideră un moment fundamental în care a fost văzută nu doar prin costumele sale, ci și ca femeie afro-americană și om care poate face un film Marvel. Aspectul umanitar al creației costumelor ei și meticulozitatea alegerilor ei dau persoanei înfățișate un fel de demnitate atunci când, istoric, aceasta lipsește.

Ruth E. Carter: Afrofuturism in Costume Design | SCAD Atlanta Fall 2020 Exhibitions © SCAD

Premiul Oscar i-a fost acordat pentru costumele din filmul Black Panther (2018). Fiind inspirată de triburile indigene de pe tot continentul african, modele sale surprind estetica revoluției. Costumele afro-futuriste sărbătoresc mândria culturală și rezistența feminină într-un moment în care afroamericanii și feminismul sunt din nou ținta atacurilor politice și culturale.

Cele aproximativ 1.500 de costume (bijuterii proeminente, rochii, uniforme și armuri elegante) surprind esența puterii, opulenței, inovației și frumuseții întunericului, așa cum sunt inspirate de Africa. „Pentru mine, a fost un progres natural să lucrez la filme pentru care trebuia să cercetez. Care erau culorile perioadei, care era situația economică a perioadei? După ce înțelegi lumea în care trăiește un personaj poți ajuta acea parte a poveștii cu creațiile tale.”

Costumele afro-futuriste sărbătoresc mândria culturală și rezistența feminină într-un moment în care afroamericanii și feminismul sunt din nou ținta atacurilor politice și culturale.

Dolemite is my name (2019)
© François Duhamel

Afro-futurismul este o mișcare de artă, o filozofie a științei care încorporează cultura africană cu tehnologia și o inspirație pentru creatori. Ruth Carter consideră că este o persoană care putea descrie cu acuratețe cultura și călătoria, simțind o responsabilitate de a-și onora trecutul și istoria. „Să fiu recunoscută după peste 30 de ani, într-o industrie în care am păstrat această legătură în mintea, inima și sufletul meu, este o confirmare că ceea ce am realizat în tot acest timp este real și important”.

Un alt film care îi poartă amprenta este Dolemite is my name (2019) care i-a pus în lumină latura comică a personalității sale. Ruth apreciază amuzamentul în lucruri și crede că există subtilități în designul costumelor care ajută la susținerea spectacolelor. Filmul a constituit o oportunitate de a surprinde anii ’70 și de a recrea tendințele acelei perioade. Aceasta denumește costumele ca fiind artă de purtat.

Ruth E. Carter: Afrofuturism in Costume Design | SCAD Atlanta Fall 2020 Exhibitions © SCAD

Ruth își găsește inspirația în cărți despre artă, în călătoriile sale, într-o zi frumoasă, un apus sau o plajă. Îmbunătățirea sau schimbarea sunt întotdeauna luate în calcul deoarece un costum, la fel ca o pictură, poate să nu fie niciodată terminat. Momentul fascinant este cel în care actorul și personajul se contopesc și devin unul. În film, aspectele care fac impresie sunt de obicei reprezentate de cele mai mici detalii.

Costumele trebuie să reflecte lumea, oamenii și povestea cu autenticitate pentru ca publicul să se conecteze cu aceștia. „Ca oameni obișnuiți, când ne îmbrăcăm pentru serviciu sau ne punem un hanorac pentru a merge la cumpărături, nu ne gândim la asta ca la îmbrăcarea unui costum. Practic, dacă te gândești prea mult în timp ce îmbraci un personaj într-un film, probabil că exagerezi.” Când i se oferă responsabilitatea imensă de a îmbrăca o cultură, artista dorește să o ducă chiar mai departe decât au făcut-o alții în trecut, iar când privește înapoi să vadă o ea diferită în fiecare film.

Copertă: Ruth E. Carter: Afrofuturism in Costume Design. SCAD Atlanta, Fall 2020 exhibitions | © SCAD

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mission News Theme by Compete Themes.