Press "Enter" to skip to content

Povești despre (ne)încredere #7: Bianca Bordoș

Astăzi explorăm împreună (ne)încrederea printr-o prismă adolescentină. Bianca, elevă la liceu în Timișoara și creatoare a proiectului Venus Vendetta pe Instagram, este mezina echipei Jurnalul de sâmbătă și se descrie ca fiind o persoană care sfidează reguli și care poate fi ea însăși oriunde merge.

Cum te-ai prezenta dacă ai avea un minut la dispoziție?

Cu siguranță cronometrul s-ar autodistruge după câteva minute în care nu mai tac. Este caracteristic mie să fiu paradoxală, să iubesc punctualitatea și totuși să nu mă pot încadra mereu în numere exacte. Un minut despre mine este destul cât să poată observa oricine  că sunt o extrovertă, că râd zilnic, că am tendințe narcisiste (pe care da, le iubesc!) și că sunt toată combinația asta fericită de nostalgii și prezent, de copilărisme și maturitate.

Simt că pot fi eu peste tot unde mă duc. O pacoste în persoană!

Sunt destul de ambiguă, chiar și pentru mine însămi. Pot fi ușor perturbată de micile mele probleme (care nu sunt deloc mici, apropo!), dar sunt recunoscătoare că pot să iubesc și să creez cu aceeași ușurință cu care mă enervez. Îmi plac oamenii dificili, sunt încăpățânată, îmi place să-mi las amprenta când mi se spune în mod explicit să nu mă ating de ceva; sunt secretoasă, dar deschisă, și ocupată dar cumva foarte liberă – simt că pot fi eu peste tot unde mă duc. O pacoste în persoană!

Crezi că ai inspirat vreodată pe cineva?

Cu siguranță că la un moment dat am fost un exemplu, bun sau rău, pentru cineva. Nu cred că am trecut neobservată, pentru că am o personalitate țipătoare. Sunt un afiș în mijlocul străzii, care nu îți dă neaparat o informație vitală, care să-ți întoarcă lumea pe dos, ci poate sunt un memento, o amintire pe care n-o poți ignora. Sunt flatată de simpla idee de a inspira. Mă exasperează lipsa mea de conștientizare, de multe ori sunt mult prea distrasă de propria percepție asupra mea, atentă la autoanaliză, așa că rămâne o incertitudine. O inspirație sau nu? Bianca Bordoș deține cu siguranță ceva de admirat.

Sunt un afiș în mijlocul străzii, care nu îți dă neaparat o informație vitală, care să-ți întoarcă lumea pe dos, ci poate sunt un memento, o amintire pe care n-o poți ignora.

Care sunt lucrurile care ți-au afectat cel mai tare încrederea de sine și cum ai reușit să le confrunți?

Mă confrunt cu o problemă foarte enervantă: refuz să arăt lumii că sunt altfel decât puternică și fericită. Construiesc o cetate în jurul meu pentru ca nimeni să nu estimeze cât de tare m-a rănit. Apreciez vulnerabilitatea altora, dar n-o suport pe a mea. 

Bineînțeles că asta vine ca o consecință și nu ca primă „manifestare” a neîncrederii. De ce neîncredere? Mulți ani de autosabotaj.

Mi-am dorit o versiune mai bună a mea, dar nu am știut s-o pun în scenă

Eu sunt prima care m-a judecat, prima care nu a avut destulă răbdare să construiască. Mi-am dorit o versiune mai bună a mea, dar nu am știut s-o pun în scenă – așa că am pus presiune și am așteptat să apară ceva. A și apărut! Am creat o falsă realitate pentru mine și potențialul meu, le-am închis pe toate într-o cutie și am înghițit cheia: mi-am întins o cursă pe termen lung și n-a câștigat nimeni.

Astăzi sunt un personaj mult mai sigur pe mine. Mi-am păstrat individualitatea și am lucrat doar la ajustarea unor butoane esențiale: am cultivat interesele proprii și am obținut lucruri pe care dintotdeauna le visam pentru mine. Am un sarcasm care mi-a deschis ușile. Un fel de abordare ironică a necazurilor și poate de asta, am reușit să traversez anii mei de neîncredere. Universul m-a adorat dintotdeauna- eu am fost aia rea cu el!

Ce sfat i-ai oferi cuiva care trece prin aceeași încercare/aceleași încercări?

Ca să fiu complet sinceră, statul pe canapea îți va face toate gândurile să se încâlcească. Să-ți învingi cel mai mare critic câteodată înseamnă să închei socotelile cu tine însuți din trecut. Dă-ți pace! (Serios. A trecut destul timp de atunci.)

Ce înseamnă pentru tine noțiunea de bine interior?

Binele meu interior este o matematică. Paradoxal, pentru că traiesc mult mai mult în planuri artistice. Cred totuși că fericirea, confortul meu și starea de echilibru este datorată unor calcule fine, care nu intervin deloc între mine și emoțiile mele. Calculând lucrurile care mă afectează într-un fel sau altul, nu le las să mă obsedeze. Analizez fără să-mi rănesc orgoliul și reușesc să fiu împăcată cu mine însumi.

Binele interior este o carte bună, o ieșire în oraș cu prietenele mele, o grimasă și o criză de râs. 

Toate sunt lucruri care-mi fac bine, dar care pornesc din sediul central Bianca Bordoș: sute și sute de calcule, numerologie avansată și siguranța unor cifre constante – cam de asta am nevoie pentru a-mi pune în echilibru latura sensibilă, emotivă, care tinde să dramatizeze orice mic lucru care i se întâmplă. 

Pe scurt, sfidez legile cu o formulă specială: îmi cunosc calitățile și le triplez prin logică, rațiune și exactitate. Sunt guvernată de mate și literatură! De asta tot ce trăiesc este o poezie.

*

Povești despre (ne)încredere este o serie de relatări sincere ale unor oameni reali despre nesiguranțe de tot felul. Întrebările sunt stas.

Vrei să te alături acestui proiect? Scrie-ne un mail la redactie@jurnaluldesambata.ro.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mission News Theme by Compete Themes.