Press "Enter" to skip to content

Mihail Sebastian: Despre puterea de a transforma durerea în lumină

Fără să îmi dau seama, m-am îndreptat din ce în ce mai mult către artiștii (scriitori, pictori) solitari. Când mă refer la îndreptat, includ stările de regăsire și căutare pe care le simt când admir sau citesc o operă a celor în cauză. Iar prin solitari, mă refer la artiștii care și-au construit o lume doar a lor, când au închis ușa care făcea legătura cu omenescul. Pasiunea s-a născut de îndată ce am aflat ce înseamnă, de fapt, viața de dincolo de rânduri, în seminarele din primul an de facultate în domeniul literelor.

Așa l-am descoperit pe Franz Kafka, iar mai apoi pe Virginia Woolf, a cărei viață am înțeles-o mai mult, când mi-am transformat-o în teză de licență. A fost începutul spre a înțelege că arta se creează în singurătate, când ești doar tu cu eul creator. Față în față cu realitatea lăuntrică, ești condamnat la creație.

La fel s-a întâmplat și când am făcut cunoștință cu Mihail Sebastian. Artistul singurătății care a avut puterea să creeze dincolo de timp și spațiu. Prima strângere de mână spre a-i înțelege viața a fost romanul Eugenia, de Lionel Duroy, o poveste răvășitoare despre România interbelică, construită pe seama jurnalului său.

sursa foto: www.humanitas.ro

La prima vedere este asemenea unei cine literare, unde se așază nume importante a acelei perioade: Eliade, Cioran sau Eugen Ionescu. În fapt, este portretul unei iubiri dintre Eugenia Rădulescu și Mihail Sebastian, care începe undeva în Iași și continuă în București.

„Eu nu am avut crize sufletești. Am avut numai anotimpuri. Și dacă crizele s-ar fi explicând, anotimpurile nu. Eu trăiam în tragic, așa cum trebuie să intre o plantă în iarnă. ”

Mihail Sebastian

Romanul este articulat în jurul celui mai puternic sentiment: dragostea. Dragostea dintre două suflete, dar și dragostea unui scriitor care și-a dorit să scrie despre o perioadă marcantă a vieții sale. Mihail Sebastian a sperat să dea naștere unei cărți despre al Doilea Război Mondial, așa cum relatează și în ultimele pagini din jurnalul său. Însă, imprevizibilul a fost umbra sa, iar viața i-a fost curmată într-un moment de înflorire.

Dorința i-a fost ascultată prin Lionel Duroy, care a dat naștere poveștii nescrise prin filtrul personal, dar a făcut în așa fel încât să sublinieze viața lui Mihail Sebastian ancorată într-un fundal istoric linear.

„A pierde totul, absolut totul, poate fi la 30 de ani nu un dezastru, ci o experiență de maturitate.”

Mihail Sebastian

O cunoaștere și mai aprofundată a omului Mihail Sebastian am simțit-o printre rândurile romanului Singur. Viața lui Mihail Sebastian, de Tatiana Niculescu. A fost o invitație către singurătatea care l-a acompaniat de-a lungul multor perioade din viața sa. Deși nu părea să fie piesa din puzzle-ul social, a reușit să se afirme prin personalitatea sa.

sursa foto: www.humanitas.ro

Nu s-a încadrat în dogmele firești, însă asta nu a însemnat că nu a trăit vremurile grele care i-au marcat tinerețea. Din contră, a gustat nefericirea și duritatea vieții în toată amploarea sa. A avut ceva al lui care l-a făcut să se simtă special, un curaj de a veghea cu luciditate aspectele vieții. Doar că nu și-a asumat în totalitate realitatea ca fiind parte integrată din ce voia să devină.

„Pentru fiecare poartă care mi s-a închis în lume, a fost una care a cedat simplu înlăuntru, în mine.”

Mihail Sebastian

Mihail Sebastian a fost un personaj aparte pentru istoria vremii. A trăit într-o perioadă zbuciumată, cu toate că viața simplă a fost deviza lui de tinerețe. Nu a fost simplă deloc. A plecat din orașul său natal, Brăila, spre București, pentru a-și urma studiile. De acolo s-a îndreptat spre Paris, cu o dorință puternică de a-și începe doctoratul. Planurile nu au fost tocmai liniare, de aceea și drumul său spre Paris nu a avut bilet doar dus.

Toată călătoria aceasta a fost una de descoperire, fiindcă și-a cunoscut părțile identității prin realitățile vremii. Ce îl făcea diferit era că trăia în lumea de afară acompaniat de propria lume, sădită prin decizii și idei solitare. Pentru mine, Mihail Sebastian reprezintă floarea care a înflorit în cel mai frumos mod posibil, dar după furtună, a rămas doar parfumul. Și, ca să simți frumusețea, ai nevoie să stai cât mai aproape de locurile unde se simți mirosul care te îndeamnă să descoperi lumi demult trăite.

Sursa foto: www.historia.ro

Sunt multe de spus despre Mihail Sebastian. Atât de multe încât, dacă ai vrea să schițezi o mică parte din viața lui, te-ai simți neputincios, fiindcă nu merită să redai puținul din tumultul care i-a fost acasă. Trebuie să îl descoperi printre rânduri, să fii parte din povestea sa de viață.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Copyright © 2022 Jurnalul de sâmbătă