Art Nouveau sau „Arta Nouă” este o mișcare internațională artistică apărută în jurul anului 1890 întâlnită cel mai mult în artele decorative, arhitectura și design-ul interior.

Art Nouveau a avut ca scop principal eliminarea distincției tradiționale și diferențelor între artele frumoase, în special pictura și sculptura, și artele aplicate. A fost cel mai des folosită în artele grafice, mobilă, pictură pe sticlă, bijuterii, ceramică, textile și multe altele.

Alt obiectiv al mișcării artistice a fost evadarea din stilul eclectic istoric și modernizarea design-ului, motiv pentru care mișcarea este considerată o foarte importantă componentă a modernismului.
Pentru reprezentarea acestui curent de artă îl avem pe Aubrey Beardsley, artist vizual, grafician și ilustrator care este unul dintre mulții care au adoptat acest stil de artă. Contribuția acestuia în mișcarea artistică erau desenele în cerneală neagră care erau inspirate din stilul japonez și subliniau natura erotică pe care acesta încerca să o exprime.
Alt artist care a fost faimos prin folosirea mișcării Art Nouveau a fost Edward Burne-Jones. Deși era cunoscut ca pictor acesta a excelat cel mai grațios în artele decorative, specific pictura pe sticlă. Edward a făcut parte dintr-o firmă care se ocupa cel mai mult cu decorarea bisericilor cu picturi pe geamuri, pereți sau tavane.

„Am doar un singur țel – grotescul. Dacă nu sunt grotesc, nu sunt nimic.”
-Aubrey Beardsley
Tehnica curentului de artă a constat într-un sens de dinamism și mișcare care provenea din asimetrie și linii sau forme imperfecte. În arhitectură, folosirea materialelor moderne era comună, cum ar fi metal, sticlă, și mai târziu beton. Cât despre inspirații, artiștii își constrângeau ideile din medii unde totul avea o formă naturală dat fiind faptul că mediul terestru și natura erau temele lor principale.

Deși curentul artistic și-a avut trista dispariție după Primul Război Mondial deoarece a fost asociat cu decadența și frivolitatea, acesta a rămas în istoria artei ca o mare inspirație pentru arta modernă din prezent. Iar lucrările cele mai de preț care se pot vedea și astăzi pe clădiri, în biserici și în lumea artistică dovedesc cum acest curent și-a pus amprenta pe societatea noastră.






Be First to Comment