Povești despre (ne)încredere #6: Andreea Vijulan

Andreea este una dintre persoanele cu care ar fi trebuit să facem cunoștință de mult timp, arătând de la început curaj și deschidere față de seria Povești despre ne(încredere).

Cum te-ai prezenta dacă ai avea un minut la dispoziție?

Andreea sau o picătură de fragilitate învelită într-un ambalaj rigid. Cred că așa aș putea să mă descriu cel mai bine. Mai detaliat, pot spune despre mine că sunt pasionată de tot ce este frumos și vulnerabil. Iubesc primăvara, mirosul de carte nouă, plimbările lungi, oamenii și defectele lor. Am 23 de ani și am crescut într-un mediu în care am fost lăsată să-mi dezvolt latura artistică. În prezent scriu scenarii de film și lucrez la prima mea carte. Inima mea aparține lumii filmului, însă sufletul este la teatru. Încă mă descopăr. Îmi dau timp.

Crezi că ai inspirat vreodată pe cineva?

Cred că inspirăm fără să ne dăm seama. Ca să-ți raspund concret la întrebare, da, știu că am inspirat. Prima oară mi s-a spus acest lucru când eram în liceu. Pe atunci, prietenele mele aveau probleme de comunicare cu frații lor și ajungeau des la ceartă sau răutăți. Povestea mea reprezenta o sursă de inspirație pentru ele și îmi spuneau des acest lucru. Am crescut lângă fratele meu care face parte din spectrul autist și este nonverbal. Comunicarea noastră constă în priviri și gesturi. Așa am învățat lucruri unul despre celălalt. Din exterior, această situație este văzută ca fiind ceva special. Pentru mine reprezintă normalitatea cu care am crescut. Nu cunosc alta.

„Am crescut lângă fratele meu care face parte din spectrul autist și este nonverbal. Comunicarea noastră constă în priviri și gesturi.”

În mediul online primesc des mesaje cum că inspir prin modul în care abordez situațiile din viața mea. Eu incă nu cred în totalitate asta despre mine. În schimb, îmi place să cred că ajut oamenii pentru că o fac cu toată ființa mea. Dacă tot ceea ce am simțit până acum are potențialul de a ajuta pe cineva, sunt un om împlinit.

Care sunt lucrurile care ți-au afectat cel mai mult încrederea de sine și cum ai reușit să le confrunți?

Dacă ar fi să o iau acum de la momentul zero, totul a pornit când aveam patru ani. Incă de pe atunci simt că realitatea mea este atât de diferită față de cea a persoanelor de vârsta mea. Faptul că am crescut într-un mediu în care nu se comunică prin viu grai s-a resimțit în relațiile mele cu oamenii. Îmi este și acum foarte greu să exprim prin glas ceea ce gândesc și nu sunt cel mai bun public speaker. De aici au intervenit tot felul de păreri despre mine. Mi se spune constant că sunt arogantă sau cu nasul pe sus când de fapt îmi este pur și simplu greu să vorbesc.

Că tot l-am menționat pe fratele meu, modul în care se raportează oamenii la el mi-a afectat în mod direct și mie stima de sine. Am crescut amândoi prin prisma necunoașterii oamenilor a situației lui și a părerilor nefondate asupra noastră.

„Mi se spune constant că sunt arogantă sau cu nasul pe sus când de fapt îmi este pur și simplu greu să vorbesc.”

Am crezut constant că nu fac lucrurile cum trebuie, că nu sunt de ajuns și că sunt prea diferită față de oamenii din jurul meu. Toate aceste lucruri au un singur răspuns: m-am maturizat accelerat și de aici pornesc toate fricile mele. Cu timpul, mi-am dat seama că relaționez mai bine cu persoanele mai mari decât mine și mă las să fac asta pentru că îmi oferă liniște și siguranță.

Încă am răni nevindecate, dar le dau timp și lucrez la ele. A trebuit să simt toate aceste lucruri ca să-mi dau seama cine sunt. Încerc să mă axez mai mult pe ceea ce este cu adevărat important și sunt conștientă că totul reprezintă un proces care duce în final la cunoașterea mea totală.

Ce sfat i-ai oferi cuiva care trece prin aceeași încercare/aceleași încercări?

Sunt conștientă că situația mea este una nu prea des întâlnită, dar dacă ar fi să mă raportez obiectiv, cred că cel mai benefic sfat pe care l-aș oferi cuiva este că trebuie să oferim importanță lucrurilor pe care le simțim. Suntem alcătuiți din emoții și sentimente și fără ele ne-am simți goi. Cred că trebuie cu toții să ne obișnuim să spunem nu dacă acest nu ne ajută pe noi să ne dăm nouă timp și să avem grijă de noi. De asemenea, comunicarea reprezintă un factor esențial în înțelegerea stărilor noastre. Să comunici cu cineva ceea ce trăiești îți aduce și ție stare de bine și persoanei care este interesată să te ajute și să te cunoască. Este important să fim true to ourselves și să nu uitam de noi.

Ce înseamnă pentru tine noțiunea de bine interior?

Încă mă obișnuiesc cu această noțiune și cred că voi ajunge în curând la ea. Trăim într-o lume așa agitată încât este greu să te întorci la sine și să te cauți pe tine în amănunt. Binele interior pentru mine este momentul în care îți cunoști toate trăirile și te lași să le simți. Sunt de părere că un om nu trebuie să sară peste emoțiile negative cu scopul de a ajunge cât mai repede la sentimentul de fericire. Cred că este important să treci prin toate și să le dai timp astfel încât la final să te simți împlinit. Binele interior este muncit și cu multe suișuri și coborâșuri. Este o rețetă complicată la care dacă mai adaugi câte ceva s-ar putea să fii surprins.