Alexander McQueen și obscuritatea sa debordantă

Sunt de acord cu sintagma Frumusețea stă în ochii privitorului. Așadar, care este definiția frumuseții? Si, oare, coincide ea cu realitatea sau reprezintă doar un mult râvnit univers compensativ? 

Pentru Alexander McQueen, scopul ultim nu a fost nicidecum reconstituirea unei estetici plăcute vizual, însă total detașate de cotidian, de veridic, de lumesc, ci revelarea unui recviem al traumelor. Promotor al sincerității în cea mai pură formă, a fost cel ce a transpus grotescul în sublim. Nu și-a dorit cu orice preț admirația, însă, în schimb, râvnea să provoace emoții intense, indiferent de natura lor. 

Pentru Alexander McQueen, scopul ultim nu a fost nicidecum reconstituirea unei estetici plăcute vizual, însă total detașate de cotidian, de veridic, de lumesc, ci revelarea unui recviem al traumelor.

Mezinul unei familii cu șase copii, mai mult decât modestă, însă iubitoare, Lee a știut să spună întotdeauna lucrurilor pe nume. La 16 ani a părăsit școala, obținând un loc de muncă în cadrul magazinului de îmbrăcăminte Anderson & Sheppard, unde, sub tutela celor mai pricepuți croitori, a realizat costumele unor persoane influente ca Prințul Charles sau fostul președinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov. Proaspăt maestru în arta croitoriei și conștient de valoarea sa, pasul următor a însemnat experiența muncii în proximitatea unor designeri propriu-ziși.  

Avid de a înțelege cât mai în profunzime arta designului, a decis să-și realizeze studiile în cadrul colegiului Central Saint Martins. Un punct culminant în viața sa a reprezentat susținerea tezei de masterat – o prezentare a primei sale colecții. În cadrul acesteia a fost observat de stilista Isabella Blow, varianta sa feminină, cea care l-a propulsat în materie de carieră și și-a oferit iubirea necondiționată atât omului, cât și designerului Alexander McQueen. 

Invenția ce stă atașată numelui McQueen o reprezintă blugii cu talie joasă, denumiți bumsteri (din colecția Nihilism). Ca orice altă creație a sa, au șocat instant, declanșând reacții dure (majoritar). Ceea ce intenționa Alexander, de fapt, era să alungească corpul într-o manieră inedită (evidențiind partea inferioară a coloanei, cea mai erotică din perspectiva sa), nicidecum să idolatrizeze vulgarul.  

Contrar oricărei așteptări, în 1997 a fost denumit director creativ al casei de modă Givenchy. Dată fiind discrepanța dintre viziunea sa și cea reprezentativă pentru Givenchy, nu i-a fost acordată încredere cu usurință, deși majoritatea rezultatelor muncii depuse au fost într-adevăr uimitoare (nu e nevoie de vreun certificat în acest domeniu pentru a fi capabil să apreciezi creația în conformitate cu legitima sa valoare).

Spiritul francez nu a prea cochetat cu stilul McQueen, astfel l-a renegat (mai mult sau mai puțin), însă, asemenea oricărui geniu, designerul a fost dur criticat, plasat sub un mare semn al întrebării care, într-un final, l-a împins pe treptele dezumanizării.  

Stilul inconfundabil McQueen este caracterizat de termeni cheie ca: obscur, teatral, veridic, mortuar, frapant, esențial etc. O combinație armonică între perspectiva dementă a creatorului și contactul cu aerul solemn Givenchy a reprezentat maniera prin intermediul căreia Alexander McQueen a comunicat cu exteriorul, față de care fusese obligat să se izoleze. Făcând abstracție de la critici, interpretări superficiale și inclusiv acuzații pe tema misoginismului, acesta nu a ezitat niciun moment să-și transmită mesajul. O voce puternică sau, mai bine zis, o portavoce, a reușit să transpună în creațiile sale suferința, teama, insecuritatea victimelor genocidului, abuzului de orice tip, a redirecționat atenția generală asupra consumerismului etc. În fond, a explorat lumea exclusiv prin intermediul muncii sale (oricât de rupt de realitate ar fi putut fi considerat, munca sa făcea uz de limbajul lucidității). 

Presiunea imensă căreia a fost supus (susținea simultan brandul Givenchy și propriul brand eponim), experiențele traumatice (a fost abuzat sexual și a asistat în repetate rânduri la acte de violență, iar spre finalul vieții a fost diagnosticat cu HIV) și multiplele insecurități aferente, dar și tranziția șocantă de la adolescentul Lee, un fel de centru gravitațional pentru cei din jurul său, la un Alexander McQueen cu precădere cinic, au devenit cei mai aprigi demoni care, deși l-au răpus fizic (a comis suicid odată cu moartea mamei sale, în 2010), nu au reușit să stârpească integral lumina unui suflet scăldat în cele mai tulburi ape.