Press "Enter" to skip to content

DIPLOMA 2021: Cea de-a opta ediție a universului noilor talente

Am descoperit DIPLOMA abia anul trecut, aflându-mă pe atunci în căutarea unor subiecte cât mai relevante pentru rubrica Artă. Eram la început de drum cu Jurnalul și porneam în această minunată călătorie de descoperire și de promovare a autenticului, iar ideea unei expoziții bazate pe lucrările de licență și de master ale artiștilor emergenți mi s-a părut o adevărată gură de aer proaspăt.

© Roald Aron

Anul acesta am vizitat expoziția într-un context total neașteptat, care mi-a demonstrat încă odată că oportunitățile se ivesc exact, dar exact atunci când trebuie. Pe scurt, mă tot gândeam cu cine să vizitez expoziția, mai toată lumea era ocupată, iar pe mine vremea umedă nu reușea să mă încurajeze mai deloc. Joia aceasta îmi propusesem în mod ferm să merg, însă convingerea mea scădea tot mai mult la fiecare strop de ploaie. Asta până când să întrebe Ada Galeș pe Instagram dacă există doritori pentru un tur ghidat împreună cu ea la DIPLOMA. Pe lângă faptul că îmi doream să o cunosc pe Ada încă de când i-am luat un interviu online anul trecut, îmi găsisem cel mai frumos context în care să iau parte la acest eveniment. 

Expoziția DIPLOMA, găzduită de Combinatul Fondului Plastic, a ajuns la cea de-a opta ediție și și-a deschis porțile în data de 8 octombrie, urmând să se încheie mâine, 17 octombrie 2021. Ce mi se pare cu adevărat interesant este că experiența DIPLOMA de anul acesta poate fi explorată și virtual, pe platforma digital.diplomafestival.ro.

© Roald Aron

În acest an, universul DIPLOMA cuprinde 92 de lucrări din 16 specializări diferite – de la arhitectură, pictură sau fotografie, la scenografie, modă sau lucrări de metal, sticlă și ceramică și transcende de fapt noțiunea de expoziție, fiind un dialog al noilor artiști cu publicul. De asemenea, 42 de specialiști au făcut parte din boardul creativ al acestei ediții și au jurizat selecția finală DIPLOMA, printre care Mirela Bucovicean, Omid Ghannadi, Andrei Jecza și Eugen Rădescu. 

Expoziția este împărțită în cinci pavilioane, acestea purtând numele câte unui sponsor: Pavilionul ASAP – Art Safe, Pavilionul Art City – Spațiul The Institute 2, Pavilionul IQOS – IOMO Gallery, Pavilionul UniCredit – Senat, Pavilionul Fashion Days – Spațiul The Institute 1, respectiv Pavilionul Epson – UNA Galeria. 

„Inițiativa DIPLOMA este cea mai organizată formă de selecție și de susținere echidistantă a designerilor din mediul universitar, iar promovarea talentelor la început de drum este un act vital pentru piața de modă din România.”

Mirela Bucovicean, membră a boardului creativ și Ambasador DIPLOMA 2021

© Roald Aron

Pesemne că cel mai mult m-au impresionat anul acesta fluturii Laurei Greaca, aceștia fiind un tribut adus copiilor care au luat parte la Holocaust. Se parte că ei desenau cu unghiile fluturi pe pereții lagărelor, imaginându-și că după moarte sufletele lor se vor transforma în fluturi și își vor lua zborul. Cred așadar că astfel de evenimente ne aduc mai aproape de tenebrele sufletelor artiștilor, de gândurile lor și de latura reală a lucrărilor. 

Vreau să îi mulțumesc din nou pe această cale Adei pentru invitația la turul ghidat, fără de care nu aș fi aflat detalii firave despre lucrările care mi s-au arătat în fața ochilor. Plimbându-mă prin încăperile Diploma am alunecat parcă prin diverse încăperi ale sinelui, pe unde am regăsit anxietatea pandemică, izolarea, frica de necunoscut, bizarul și totodată comicul, frumosul și firescul. Quel mélange!

P.S. Dacă aveți posibilitatea și nu ați făcut asta încă, vă recomand cu căldură să vizitați expoziția, menționând totodată că accesul se face numai în baza certificatului verde.

Copertă: © Roald Aron

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mission News Theme by Compete Themes.