Press "Enter" to skip to content

Despre cum poate fi trăită pânza: Lucian Freud

I-am cunoscut povestea lui Lucian Freud prin liceu. Am văzut un documentar despre picturile sale. Îmi era familiar numele, mai ales că Freud e recognoscibil. Dar numele nu-i o coincidență, Sigmund Freud i-a fost chiar bunic lui Lucian. 

Lucian, evreu neamț, născut pe data de 8 decembrie 1922, Berlin, fiul arhitectului evreu Ernst L.

Ochi pătrunzători, personalitate complexă, statura geniului revoluționar.

În 1933 emigrează împreună cu familia sa în Anglia, pentru a scăpa de naziști, căci viața ca evreu plus neamț, printre naziștii care-și doresc dispariția rapidă a evreilor, nu era deloc plăcută.

A început să schițeze de mic, urmând ca mai încolo să construiască povești pe pânză. Evoluția lui și etapele prin care a trecut ca pictor mi se par incredibile. Avea o legătură strânsă cu animalele, pentru că ele dețin calități pe care oamenii nu reușesc să le stăpânească nici în prezent.

Lucian trăia simplu, deși avea destui bani să-și facă o casă mare, impunătoare. Însă a ales să-și pună culorile și pânza într-o căsuță din Notting Hill, creând atelierul perfect pentru geniile fără limite. 

În primul său tablou, din 1993, s-a pictat pe el, cu trăsăturile unui bărbat bătrân, gol, ținând în mână ustensila de pictură ce simbolizează o armă împotriva lumii.

Se spunea despre el că era un bărbat timid, retras, dar cu o simpatie puternică față de femei. Timid, timid, dar a iniţiat şi susţinut renaşterea picturii figurative. 😁

În cel de-Al Doilea Război Mondial, genul de pictură pe care Lucian îl aborda, a devenit principala direcţie din arta contemporană, promovată de Şcoala Londoneză.

„Voia să transmită umanitate, emoție, realitate.”

Lucian nu era un simplu pictor și nici unul  corect, care să fie încadrat într-un tipar. Asta îl făcea pe el atât de special, faptul că alegea să scoată în evidență trăsături reale, indiferent dacă ele erau sau nu estetice. Mai exact, voia să transmită umanitate, emoție, realitate. Modelele sale erau alese special pentru a putea reda realitatea omului – riduri, durere, plictiseală, sexualitate, corporalitate, cearcăne, melancolie. Spunea într-un interviu că pentru el nu contează ca un tablou să fie estetic, esențial e să vezi exact cine-i persoana pictată, nu o reflexie, nu o imagine – ci un sine adâncit în cotidian, în gânduri și idei. 

Pentru mulți, L. Freud a fost scandalos, mai cu seamă că picturile sale erau, in majoritate, nuduri. Într-o perioadă dificilă și pudică, el a fost un revoluționar. Dar încântător este că nu observi nicio urmă de vulgaritate, doar firescul. Marii pictori ai istoriei s-au fâstâcit, alegând falsitatea inconștientă a omului care nu-și lasă sentimentele să zburde. Iar Lucian nu asta căuta. Își dorea oameni care își dau voie să fie umani și de aceea i se mai spunea și Maestrul formei umane. Analiza fiecare detaliu legat de muza sa, orice emoție transmisă, orice bucată de piele tremurândă. Toate picturile sale conțin simboluri, aspecte din viața sa, din emoțiile, trăirile și dorurile sale.

Și poate că plăcerea lui de a picta vieți venea de la faptul că făcea ce simțea, când simțea, mai ales dacă ceva nu i se părea corect și mulat pe principiile sale. Apropiații spuneau că avea instinct animalic și că știa cum să reacționeze într-o lume sălbatică.

Nu multe persoane au reușit să-l cunoască, era un om reținut, dar ce am reușit să luăm de la el a fost onestitatea brutală, intensă a picturilor sale. Duritatea pensulei, analizarea corpului uman, reflectarea sufletului. 

Sunt multe de spus despre Lucian Freud, prea multe. Așa că dau și eu mai departe documentarul despre viața sa, pe care-l recomand tuturor. Este una dintre cele mai frumoase „povești” din sfera documentarelor: https://www.youtube.com/watch?v=q_J6Aql3aRw

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mission News Theme by Compete Themes.