Varianta extinsă în format audio a acestei discuții poate fi ascultată pe Spotify, în cadrul podcastului Inspirații:
Povestește-mi despre tine. Cum te-ai prezenta dacă ai avea un minut la dispoziție?
Sabina: Chiar dacă e foarte general să te prezinți prin statutul pe care îl ai în societate, cred că mi-ar veni cel mai la îndemână să spun că sunt profesor în învățământul preșcolar și creator de conținut pe Instagram, iar dacă ar fi să mă duc și pe partea foarte personală aș spune că sunt pasionată de tot ce este frumos. Și cred că m-aș opri aici.
Crezi că ai inspirat vreodată pe cineva?
Așa cum ai spus și tu atunci când am vorbit prima dată în cadrul acestei rubrici, lucrând în învățământul preșcolar am fost cu siguranță în postura de a inspira pe cineva la un moment dat. Țin minte o povestioară scurtă și o voi spune cât pot de rapid. La un moment dat o fetiță se îmbrăca în vestiar și era foarte entuziasmată că făcea asta singură și i-am spus „Doamne, ești fantastică! Cum de ești așa de fantastică?”, iar ea mi-a răspuns „Am învățat de la tine”. Ea în inocența ei s-a gândit la a fi independentă, însă felul în care s-au așezat cuvintele va rămâne cu mine până la finalul finalului.
Bineînțeles că și în online, unde de vreo doi ani fac lucrurile foarte aproape de mine, mi s-a spus că inspir și poate nu eu direct, ci felul în care pun lucrurile cap la cap. Mi se pare mult să spun că inspir doar prin ceea ce fac în online, îmi e mult mai ușor să recunosc că poate pe cei mici îi inspir, dar sunt convinsă că dacă aș reuși să las modestia la o parte aș putea spune că am inspirat și pe această cale.
Care sunt lucrurile care ți-au afectat cel mai mult încrederea de sine și cum ai reușit să le confrunți?
Dacă ar fi să o iau acum de la rădăcină, cred că primul lucru care mi-a afectat încrederea a fost nu atât divorțul părinților mei, care de fapt a fost un lucru foarte bun, ci felul în care s-au raportat ceilalți la mine și la mama după aceea. Eram clasa întâi atunci și țin minte, pentru că divorțul nu era atât de normal și în vogă cum e acum, că lucrurile au fost ciudate o perioadă de timp. Părea că mama a făcut de fapt ceva dubios, deși eu nu simțeam că era privită într-un anume fel tocmai pentru că eu am încurajat-o să facă ceva și ea a făcut. Sunt mândră de asta și sunt convinsă că dacă lucrurile nu ar fi fost așa nu aș mai fi fost eu cea care sunt acum. Însă, după cum am spus, îmi dădeam seama că nu era privită ca o eroină.
De asemenea începuse partajul, mama se străduia să mă crească singură, nu eram cel mai bine îmbrăcat copil, a fost chiar o perioadă în care până să se rezolve lucrurile cu separarea utilităților am avut butelie. Copiii intră foarte ușor în rolul de evil și nu înțeleg de fapt adâncimea unei astfel de atitudini și ce urmări poate avea. Unul dintre lucrurile care mi-au rămas în minte este remarca unui coleg că n-am nici măcar gaze în casă. Acum că mi-ai pus întrebarea mi-am dat seama că poate de acolo a plecat încredea mea mai scăzută de sine.
Dacă ar fi să mergem mai departe ajungem și la faptul că în adolescență îmi plăceau revistele de modă deși nu aveam nicio legătură cu domeniul (cumva așa am ajuns și la second hand-uri). Ca adolescent ajungi să observi că nu arăți așa cum ți-ar plăcea să arăți. Eu de exemplu am avut tot timpul probleme cu tenul și încă am și acum, la 26 de ani, dar lucrez la asta și nu prin intermediul medicamentelor și al dietelor pentru că îmi dau seama că nu despre asta este vorba. Problemele legate de aspectul fizic s-au diminuat foarte târziu, acum vreo doi ani, și nu zic că am fost mereu timorată din cauza asta, însă ele au existat așa cum există la fiecare dintre noi niște nesiguranțe legate de cum arătăm.
Ce sfat i-ai oferi cuiva care trece prin aceleași încercări?
Cred că cu toții avem multe nesiguranțe pe care poate nici nu le-am băgat în seamă, de exemplu frica de a vorbi în public sau teama de conflict. Uite, am prietene care roagă pe altcineva să facă un lucru în locul lor, cum ar fi să dea un telefon pentru o rezervare. Îmi dau seama că aceste lucruri mărunte sunt prezente în viața tuturor și nu întotdeauna soluțiile pe care le găsește un om să treacă peste pot fi general valabile. Pe mine m-a ajutat foarte mult expunerea în online și faptul că am ales să mă expun fără nicio problemă indiferent de cum îmi arăta tenul.
Bineînțeles, nu am probleme severe și nu știu cum aș fi reacționat dacă lucrurile ar fi fost altfel. Spun doar cum a fost pentru mine și am ținut să menționez că nu e general valabil pentru că îmi dau seama că poate sunt adolescenți care caută soluții și e bine să se inspire din soluțiile celorlalți, dar nu trebuie să se agațe cu sufetul de o soluție care a funcționat pentru cineva pentru că își vor da seama că poate la ei nu funcționează. Rezolvarea mea nu poate fi și rezolvarea ta sau rezolvarea altuia, ci e doar motivația pe care o primești ca să vezi că se poate.
Ce înseamnă pentru tine noțiunea de bine interior?
Noțiunea asta este atât de nouă pentru mine cam e și rubrica asta pentru oameni. Cred că o avem de puține ori în viață dacă nu știm să o identificăm și să încercăm să ne ținem de ea. E o poveste foarte lungă mai ales că vin după o perioadă destul de dificilă și tânjesc după binele interior pe care l-am avut înainte de această perioadă, dar e foarte important să știm să punem degetul și să ne amintim care era binele și cum l-am dobândit. Cred că această noțiune nu se referă la acel bine involuntar, din oficiu, ca atunci când ești mic și ești bine pentru că nu știi cum e să fii rău. Eu mă refer la acel bine muncit, lucrat, pentru care știi ingredientele pe care foarte greu le găsești.
*
Povești despre (ne)încredere este o serie de relatări sincere ale unor oameni reali despre nesiguranțe de tot felul.
Vrei să te alături acestui proiect? Scrie-ne un mail la redactie@jurnaluldesambata.ro.
Be First to Comment