Astăzi îți prezentăm un proiect pe care îl coacem încă de la sfârșitul anului trecut, un proiect care a fost atât de greu de conturat tocmai din pricina încărcăturii emoționale pe care o poartă, un proiect care își propune să întărească ideea că nu suntem niciodată singuri și că există mereu persoane care traversează aceleași încercări ca și noi.
Seria Povești despre (ne)înceredere va fi alcătuită, așa cum îi spune și numele, din povești culese de la oameni care vor să îți împărtășească aventurile trăite de-a lungul drumului către ei înșiși.
Credem că în această fugă cotidiană după mai mult, mai frumos și mai bun este important să ne amintim că imperfecțiunea este, de fapt, natura noastră și că trebuie să celebrăm acest lucru și să ne mândrim cu particularitățile fără de care nu am fi noi.
Vom începe noi, echipa JS, cu poveștile noastre, ca mai apoi să provocăm diverse persoane să ni se alăture pe acest drum. În continuare o las pe Sabina să relateze experiența de la care a pornit ideea acestei serii și sper să rămâi cu noi pe parcursul numerelor viitoare, pentru a putea citi și a asculta Povești despre ne(încredere). – Diana Simulescu
Iată că am ajuns și aici și spun asta pentru că da, a trecut ceva vreme de când ideea a încolțit în mintea noastră, a Dianei și a mea. Pe scurt, amândouă aveam sentimentul că aceste povești ar trebui să fie parte din Jurnalul de Sâmbătă, însă nu am început să vorbim despre asta decât după o întâmplare ușor bizară.
Făceam live-urile #citescunminut la mine pe Instagram și, înainte sau după fragmentul din seara respectivă, încurajam urmăritoarele să intre în live să schimbăm câteva vorbe. Într-o seară a intrat o puștoaică de vreo 15 ani, însă lumina era stinsă și a refuzat să o aprindă pentru că, citez, îi era rușine cu fața ei. M-a șocat și recunosc că a fost unul dintre cele mai grele momente trăite în online până la vremea aceea. Am noroc că lucrez cu copiii și am reușit cât de cât să îmi păstrez coerența.
Pe moment îți vin doar acele replici ușor stupide, genul de replici pe care le spui unei prietene în adolescența mică atunci când e nemulțumită de părul ei sau de cum îi stă bluza. Pe lângă problema nesiguranțelor de tot soiul, avem problema de a nu ști cum să ne raportăm la ele- să le observăm, să le înțelegem, să le deconstruim, să le eliminăm treptat, prin muncă reală, nu prin metode superficiale, de moment.
Este un subiect delicat. De fapt, de ce să romantizez situația și să nu spun cât se poate de concret- e greu. Tocmai pentru că e atât de greu, mă bucur că scriu acum aceste cuvinte și că ne-am făcut curaj. Decât deloc, orice mic pas în direcția unei lumi mai bune și a unor suflete și minți mai echilibrate mi se pare extrem de important. Poate nu ne va ieși ceva extraordinar, dar sunt bucuroasă că încercăm.
Povești despre (ne)încredere va fi o serie de povești scurte ale unor oameni REALI care au avut sau au, sau au avut și mai au nesiguranțe de tot felul, fizice sau emoționale, indiferent de sex și vârstă.
Ne dorim să ajungă la cititorii jurnalului sentimentul de nu sunt singur, de nimic nu e imposibil când vine vorba de binele interior, de speranță, de motivație, de inspirație și de firesc.
Vrem să fie ca un fruct fără urme de artificial, fără substanțe adăugate, fără ambalaj, un fruct proaspăt, din livadă/grădină, cu imperfecțiuni, dar cu un conținut minunat de vitamine care să te ajute să zâmbești când ai terminat articolul și să ai, indiferent cât de mic ar fi procentul… Puțin mai multă ÎNCREDERE în tine. –Sabina Dan
Va urma…
Copertă: © Rala Choi
Be First to Comment