Press "Enter" to skip to content

#modacaînfilme cu Sabina Dan: The Dreamers (2003)

O să încep prin a spune că am văzut fimul acum mulți ani, cred că aproximativ zece. Locuiam acasă, cu mama. Multe dintre prietenele mele fumau, eu nu. Eram singură acasă când l-am văzut și este filmul care m-a făcut să aprind o țigară din pachetul mamei (probabil va râde când va citi asta). Nu știam să fumez, însă filmul a făcut să încolțească în mine dorința gestului și a stării pe care încercam să o traduc, privindu-l. 

Este, fără îndoială, un film cu un mix aproape nebun de stări. Un experiment cu emoții, l-aș numi. L-am catalogat atunci ca fiind ciudat, dar mi-a rămas în minte până în ziua de azi prin dinamica lui, prin cromatică, prin costume și decoruri, prin muzică și nu în ultimul rând, prin toate elementele care fac din el un film controversat.

Toți cei trei din rolurile principale sunt savuroși, dar mă voi concentra pe Eva Green, Isabelle pe numele personajului, care te cucerește din primele secunde în care apare pe ecran. Bereta roșie, rochia din catifea și țigara roz cu filtru auriu reprezintă, poate, cel mai popular outfit în care apare Isabelle. Se află în luptă strânsă cu încercarea sa de a se contura precum Venus de Milo, dar acolo deja vorbim despre personaj în personaj -un fel de Matrioska.

Elementele care îți fură privirea și sufletul când privești acest film, dacă ești o adeptă sau un adept al esteticii și al modei sunt, pe lângă țigările roz cu filtru auriu, hainele pe care Isabelle le poartă și accesoriile care reușesc de multe ori să creeze impresia unui joc continuu între prietene are probează și încearcă să creeze outfit-uri sau chiar personaje.

Îți rămân în memorie ochelarii de soare purtați în casă cu salopetă albă din in și eșarfă cu franjuri legată pe cap, cămașa de noapte cu flori, extrem de romantică și transparentă (asociată cu un păr perfect răvășit ce-i conturează extrem de artistic chipul), cămășile cu print în nuanțe pământii și nu în ultimul rând mănușile negre, lungi, asociate cu bustiera și fusta din eșarfe.

Toate acestea, alături de delicatețea gesturilor și frumusețea Evei Green fac din estetica filmului o prăjitură cu ciocolată și vanilie, ambele topite, ce se scurg senzual peste un aluat. Un profiterol cred.

Anul apariției: 2003

Gen: Dragoste/ Dramă

Durată: 2h

Regie: Bernardo Bertolucci din 1988, The Holy Innocents

Locul și anul acțiunii: Paris, 1968, după revoltele studențești

O privire rapidă asupra distribuției: Michael Pitt – Matthew, Eva Green -Isabelle, Louis Garrel – Théo 

Costume: Louise Stjernsward

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=cHaoi6CPDg8

Sursă imagini: Pinterest

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.