Press "Enter" to skip to content

Conversație cu Iustina Blăgoi, fondatoarea atelierului floristic Flortensia

Am descoperit Flortensia pe vremea când aveau atelierul fizic în apropierea locuinței mele și am rămas cu nostalgia buchetelor de poveste pe care le-am oferit persoanelor dragi. Astăzi vreau să îți prezint discuția pe care am purtat-o cu Iustina, fondatoarea Flortensia, despre întemeierea unei astfel de afaceri, despre pasiunea pentru flori și despre repercursiunile pandemiei în această branșă.

JS: Bună, Iustina! În primul rând vreau să te întreb de unde a pornit dorința ta de a fi antreprenor.

Bună, dragă Jurnalule. Dorința nu a fost focusată pe partea de antreprenoriat. Am vrut să fiu artist, iar de aici a pornit și ideea de a avea un atelier unde să pot să lucrez în voie, unde oamenii pot intra să privească, să se bucure de culori, combinații, să afle despre flori pe care nu le-au mai văzut în alte locuri, să putem sa facem aranjamente diferite, personalizate.

JS: Cum ți-a venit ideea unei afaceri cu flori? 

Afacerea cu flori a plecat ca o reinventare a mea, ca o schimbare pe care mi-am dorit-o: să înfloresc ca om. Clișeul clasic „Iubesc florile de când eram copil” nu se aplică și la mine. Într-adevăr, îmi plăceau florile pur și simplu, mai mult culorile și formele lor, însă atunci când am simțit că trebuie să schimb ceva la mine, rețelele de socializare m-au îndrumat la Cluj, unde am cunoscut un profesor extraordinar, Andreea Stor, care făcea cele mai bizare si interesante buchete, iar dorința de a afla secretul acestora a fost prea mare. Până la afacerea cu flori a mai trecut un an și ceva de lucrat acasă, de cursuri și cercetare.

JS: Ce presupune întemeierea unui atelier floristic? Ne poți spune pe scurt povestea Flortensia?

Primul gând este wow, ce poate să fie așa greu? Un atelier cu flori, floare la ureche, iei florile, faci ce ai învățat la curs, o să intre oamenii și o sa ai mare succes. Flortensia a apărut într-o seară în care încercam cu ajutorul unor prieteni să găsim un nume ca să putem porni o idee de site. „Care este floarea ta preferata? Hortensia… Bun, Flortensia cum ti se pare? PERFECT!” M-am regăsit imediat în numele acesta. Apoi au început căutările unui spațiu, iar în viziunea mea o vitrină impresionantă era cheia succesului.

„Apoi au început căutările unui spațiu, iar în viziunea mea o vitrină impresionantă era cheia succesului.”

A venit ajutorul unor arhitecți tineri, cu care am colaborat extrem de bine și au făcut din spațiul de la parterul unui bloc a doua mea casa. 

JS: Care este cea mai dificilă parte în procesul de realizare a ornamentelor florale? 

Din punctul meu de vedere nu ar trebui sa fie nicio dificultate, însă apar câteva probleme în momentul în care îți este îngrădita creativitatea de către client, când acesta are preconcepții legate de anumite flori, când nu vrea să cheltuie foarte mult pe florile naturale, că și așa se usucă și nu rezistă (cu toate că am încercat să explicăm fiecărui client cum iși pot îngriji mai bine aranjamentele sau buchetele)..

JS: Cum s-a desfășurat activitatea atelierului în pandemie? În ce mod a fost aceasta influențată de situația actuală? 

„Evenimentele au fost însă în floare pentru noi, am fost alături de miri și părinți care își doreau extrem de tare să facă evenimente în această perioadă, fiindu-le mult mai ușor cu un număr mai mic de invitați.”

Activitatea în atelierul fizic s-a oprit în luna aprilie/mai, când am hotărât să punem o pauză pentru Flortensia. Evenimentele au fost însă în floare pentru noi, am fost alături de miri și părinți care își doreau extrem de tare să facă evenimente în această perioadă, fiindu-le mult mai ușor cu un număr mai mic de invitați.

În urma discuției si cu alți colegi floriști am considerat benefică această pandemie în ceea ce privește evenimentele, deoarece acum poți să faci evenimente mult mai mici, la care poți lucra cu o mai mare creativitate si atenție, energia neconsumându-se pe o cantitate mare de aranjamente, ci pe mai multă calitate si creație, care reprezintă de fapt un designer florist: o persoană care creează și cu alte materiale în afară de flori conceptul de nuntă sau botez.

„În urma discuției si cu alți colegi floriști am considerat benefică această pandemie în ceea ce privește evenimentele, deoarece acum poți să faci evenimente mult mai mici, la care poți lucra cu o mai mare creativitate si atenție, energia neconsumându-se pe o cantitate mare de aranjamente[…]”

JS: Ce recomandări florale oferi pentru luna în care ne aflăm?

Interviul a venit perfect în luna mai, deoarece această lună este reprezentativă pentru bujor. În data de 15 mai sărbatorim Ziua Bujorului. Aproape de București avem și o rezervație de Bujori la Comana, un adevărat spectacol; dar să nu uităm de producătorii români de flori tăiate, care cu ajutorul Facebook-ului si al Instagram-ului, au reușit să se mențină pe linia de plutire în 2020. Au fost adevărate susțineri între floriști și producătorii locali de flori, începând cu anul trecut, cu toate că și persoanele fizice au putut achiziționa de la producători, ceea ce a fost destul de dezavantajos pentru floriști. -Iustina Blăgoi, fondator Flortensia

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mission News Theme by Compete Themes.