Press "Enter" to skip to content

Florin Nan, președintele Asociației Start Moving: „Dorim să ne implicăm într-un mod cât mai activ în promovarea stilului de viaţă sănătos”

JS: Nu este nimic mai frumos decât să urci pe munte, să înoți în apă ca peștele, să dansezi ca și cum ai pluti, să participi la maraton, să te odihnești uneori și apoi să urci, să înoți și să alergi din nou, fără să-ți numeri anii. Singura condiție care nu poate fi negociată este să fii sănătos. Și cum unele patologii nu le mai putem vindeca, nu ne rămâne decât să le ocolim și să zâmbim vieții cu toată inima. 

În acest context îți propun, Florin, să vorbim despre sănătate, echilibru și stil de viață. O temă mai actuală decât oricând, pe care o dezbatem mulți dintre noi sub diverse forme și în diverse cercuri.
Vorbește-ne, te rog, despre programele tale de mișcare fizică. Cum au prins viață?

Aceste programe au prins viață exact dintr-o nevoie despre care tocmai ai amintit: un stil de viaţă sănătos şi echilibrat într-o societate în care consumerismul şi supertehnologizarea ne îndeamnă tot mai mult la sedentarism şi consum în exces de produse care nu sunt întotdeauna dintre cele mai sănătoase.

Istoria acestor programe începe în toamna anului 2015, atunci când un grup de patru persoane mai apropiate, cunoscând pasiunea mea pentru mişcare, manifestată prin participarea la ture de drumeţie montană, curse de alergare pe distanţe lungi, atât pe munte cât şi pe plat, precum şi prin antrenamente în aer liber, m-au rugat să îi las să mi se alăture la sesiunile mele individuale de mişcare în aer liber. Este vorba despre oameni obişnuiţi, cu vârsta de peste 35 de ani, cu un stil de viaţă sedentar dar care resimţeau efectele lipsei de mişcare şi cochetau cu ideea de a ieşi din casă însă teama, ori inerția în care se aflau, îi împiedica să ia în calcul posibilitatea de a intra într-o sală de fitness, de exemplu.

„Este vorba despre oameni obişnuiţi, cu vârsta de peste 35 de ani, cu un stil de viaţă sedentar dar care resimţeau efectele lipsei de mişcare şi cochetau cu ideea de a ieşi din casă însă teama, ori inerția în care se aflau, îi împiedica să ia în calcul posibilitatea de a intra într-o sală de fitness, de exemplu.”

După două sau trei sesiuni împreună, grupul a început să se mărească exponențial, de la o săptămână la alta, astfel că, după două luni, mai mult de 15 persoane ieşeau să facă mişcare în aer liber, alături de mine. Lucrurile au continuat în acelaşi trend iar până azi putem număra mult peste 150 de persoane care, în tot acest răstimp, au trecut pe la sesiunile de mişcare pe care le-am organizat aproape fără pauză şi pe care le-am denumit „ore de mişcare”.

Cei mai consecvenţi dintre ei au continuat cu regularitate şi au reuşit să-şi schimbe fundamental stilul de viaţă: au început să participe la curse de alergare de tip open, pe distanţe scurte la început (5-10 km) până la distanţe de ultramaraton (100 km). Obiceiului de a participa la curse de alergare i s-a adăugat, în timp, şi acela de a ieşi la ture de trekking montan sau hiking, ori în tabere de tip bootcamp.

Venirea unui număr tot mai mare de participanţi a făcut ca grupul să devină eterogen din punct de vedere al nivelului de fitness, aşa că a fost nevoie să diversific programele, în funcție de nivel şi de obiectivele celor care veneau.

JS: Căror categorii de vârstă sunt destinate programele și unde se desfășoară sesiunile de antrenamente?

În toţi aceşti cinci ani şi jumătate, au venit la mişcare persoane de toate vârstele. Dacă după primul an, în urma sugestiilor repetate ale părinţilor care veneau la mişcare, am constituit şi o grupă de copii, azi putem spune că avem reprezentat întregul spectru de vârste în rândul participanţilor, astfel că şi programele de mişcare pe care aceştia le urmează, sunt adaptate nevoilor principalelor grupe de vârstă: copii şi adolescenţi; adulţi dar şi persoane cu vârsta de peste 50 de ani.

Antrenamentele se desfăşoară preponderent afară, în aer liber, adică exact în acel spaţiu în care sunt tot mai puţin prezente persoanele care locuiesc în mediul urban, datorită fie lipsei de timp, fie implicării în activităţi profesionale sau casnice ori a inerţiei unor obiceiuri nesănătoase cum ar fi, de exemplu, dependenţa de tehnologiile moderne de entertainment. Facem sesiuni de mişcare în parcuri, pe stadioane dar şi în mijlocul naturii, la munte sau la mare, dacă vorbim de antrenamentele din bootcampuri sau holistic-campuri ori turele de trekking sau hiking.

JS: Curse de alergare, ture de trekking/hiking, tabere de tip bootcamp, competiții de anduranță, toate acestea sunt activități demne de invidiat. Te rog să ne povestești despre ele și despre oamenii extraordinari care le practică, alături de tine.

Oamenii care participă la aceste activităţi sunt extraordinari prin faptul că au optat pentru schimbarea stilului de viaţă într-unul sănătos. Altfel, ei sunt oameni absolut obişnuiţi, cu familii, copii, probleme casnice şi obligaţii de tot felul, joburi statice şi stresante, dar care fie au înţeles cât de importantă este mişcarea pentru menţinerea stării lor de sănătate, fie resimt efectele unor patologii locomotorii ca efect al sedentarismului, şi care pot fi ameliorate eficient prin mişcare.

Activităţile pe care le propunem sunt adaptate celor mai diverse nevoi şi aşteptări: de la sesiuni de pregătire fizică specială destinată celor mai activi participanţi, care au ales să meargă la competiţii de alergare ori de triathlon, până la programe de mişcare destinate celor care vor doar să prevină sau să combată efectele sedentarismului, care cuprind exerciții de mobilizare a articulațiilor, întinderi, tonifierea musculaturii posturale, obținerea unui tonus general cât mai bun ori doar asigurarea necesarului zilnic de mișcare.

Iubitorii de aventură și natură pot beneficia de turele de trekking şi hiking pe care le organizăm în cele mai frumoase şi pitorești locuri din munţii României, dar si de bootcampurile care sunt organizate în locaţii aflate într-un cadru cât mai natural, unde, pe lângă mişcare şi aer curat, participanţii au parte şi de hrană sănătoasă, relaxare activă si peisaje dintre cele mai frumoase. Competiţiile de anduranţă reprezintă un adevărat liant între cei mai activi membri ai noștri şi avem tot mai mulţi participanţi la asemenea evenimente.

Spre exemplu, chiar la finalul toamnei anului 2020, nu mai puţin de zece participanți la programele noastre de pregătire fizică specializată, au concurat la cursele de alergare organizate în cadrul competiţiei Zărneşti Challenge, având rezultate absolut uimitoare pentru persoane care, aşa cum am spus, nu sunt sportivi de performanţă ci oameni obişnuiţi care însă au îmbrăţişat această pasiune pentru mişcare, natură şi competiţie.

„Expunerea prelungită a copiilor la gadgeturile electronice are un impact negativ major asupra dezvoltării normale şi sănătoase a acestora.”

JS: Tabere pentru copii vs gadgeturi. Un proiect curajos aș îndrăzni să spun. Ce pot explora copiii în aceste tabere?

Expunerea prelungită a copiilor la gadgeturile electronice are un impact negativ major asupra dezvoltării normale şi sănătoase a acestora, pe două coordonate esenţiale:

  • imobilizarea corporală pe o durată lungă de timp, având ca efect deposturarea timpurie, afectarea motricităţii generale, instalarea timpurie a unor afecţiuni locomotorii grave la nivelul tuturor segmentelor corpului;
  • ancorarea mentală în realităţi virtuale paralele realităţii adevărate, cu efecte negative de ordin psiho-social.

Kidscamp-urile pe care le organizăm intervin exact pe aceste două segmente şi reprezintă o soluţie optimă de ameliorare a efectelor acestui fenomen al societăţii infantile contemporane, întrucât, pe de-o parte, presupun un program intens de activitate fizică iar pe de altă parte toate activităţile implică o conectare permanentă a copilului la realitatea imediată, palpabilă şi o interacţiune nemijlocită cu mediul înconjurător şi cu ceilalţi copii. Programul unui kidscamp include o mare diversitate de activităţi: drumeţie, cunoaşterea naturii, orientare, jocuri, aplicaţii practice diverse (misiuni de căutare, curse cu obstacole, ateliere de fotografie, orientare cu harta și busola), activităţi care presupun socializarea intensă (clubul povestitorilor, clubul de teatru etc), activităţi artistice (desen, modelare, artizanat etc).

Spre exemplu, cea mai frumoasă experienţă în cadrul acestui program a fost un kidscamp organizat cu doi ani în urmă, într-o locaţie foarte izolată – Valea Iarului – pe Valea Jiului de Vest, un loc fără semnal la telefon mobil, fără televizor şi fără alte facilităţi de distracţie de acest tip. Prima reacţie a copiilor când au ajuns în acea locaţie a fost de perplexitate şi derută când au constatat că nu au semnal la telefoane şi că nici măcar nu au unde să îşi încarce gadgeturile. Au fost cinci zile în care copiii au învăţat să socializeze între ei, au învăţat să se orienteze în pădure şi pe munte, au făcut drumeţii, au redescoperit lectura şi poveştile în cadrul serilor tematice, au redescoperit jocurile de grup, desenul, au aflat cum se fac fotografii, cum se pot orienta cu harta şi busola, au descoperit bucuria petrecerilor în jurul focului de tabără. Nu pot descrie entuziasmul şi bucuria când au luat contact cu toate aceste lucruri iar timp de cinci zile niciunul nu s-a plâns din cauza lipsei gadgeturilor cu care erau obişnuiţi şi m-a emoţionat tristeţea care li se citea pe chip când a sosit ziua în care tabăra a luat sfârşit.

„Prima reacţie a copiilor când au ajuns în acea locaţie a fost de perplexitate şi derută când au constatat că nu au semnal la telefoane şi că nici măcar nu au unde să îşi încarce gadgeturile.”

JS: Anul acesta ai înființat Asociația Start Moving, a cărui obiectiv principal țintește promovarea mișcării ca formă esențială de asigurare a stării de sănătate fizică și mentală

Ce programe aveți în vedere pentru viitor?

Apariţia asociaţiei este o etapă firească în evoluţia acestui proiect în care au vrut să se implice cei mai activi opt  membri ai grupului de mişcare, fiecare dintre ei reprezentând modele demne de urmat ale stilului de viaţă sănătos şi activ. Sunt oameni care participă la cel puţin trei sesiuni de mişcare pe săptămână şi pe care îi regăsim la competiţiile de alergare montană, îi găsim în turele de hiking şi în bootcampuri, oameni care sunt preocupaţi permanent de soluţii pentru a se hrăni cât mai sănătos, care sunt preocupaţi de menţinerea mediului înconjurător cât mai curat şi nepoluat şi care, prin stilul lor de viaţă, îi conving si pe alţii din jurul lor, să încerce să trăiască într-un mod cât mai sănătos.

Programele pe care le avem în vedere, pe viitor, sunt aceleaşi pe care le-am derulat şi până acum însă, ca asociaţie, dorim să ne implicăm într-un mod cât mai activ în promovarea stilului de viaţă sănătos, în acţiuni publice de informare a celorlalţi semeni ai noștri, cu privire la beneficiile mişcării, a adoptării unei alimentaţii sănătoase, a păstrării mediului înconjurător cât mai curat. De asemenea, ne-am propus să atragem către mişcare un număr cât mai mare de persoane, mai ales într-un context cum este cel actual, în care măsurile de protecţie împotriva pandemiei de COVID 19 cauzează o limitare a posibilităţilor de mişcare aşa încât importanţa combaterii sedentarismului şi a efectelor sale este mai actuală decât oricând. Ne dorim, de asemenea, să organizăm inclusiv acţiuni cu caracter social şi caritabil prin care să ducem mişcarea în medii cu persoane defavorizate: case de copii şi cămine de bătrâni, dat fiind faptul că beneficiile sale se extind mai ales asupra acestor grupe de vârstă: tineri aflaţi în plină dezvoltare psiho-fiziologică şi bătrâni ale căror probleme şi patologii sunt, de multe ori, în strânsă legătură cu lipsa de mişcare.

JS: Ne poți dezvălui câteva dintre activitățile asociației, dedicate celor patru anotimpuri ale lui 2021?

Parafrazând o vorbă suedeză care spune că nu există vreme rea ci doar haine nepotrivite”, aş spune şi eu că nu există anotimp neprielnic mişcării în natură, ci doar activităţi neadaptate anotimpului. Orice anotimp îşi are frumuseţea lui şi aş vrea să vă dau ca exemplu faptul că, în această perioadă, deşi în Bucureşti este deja cald, copacii au înflorit şi a dat colţul ierbii, ținuturile montane sunt în plin sezon hibernal iar membrii asociaţiei noastre ies în ture de trekking montan aproape în fiecare weekend, bucurându-se nu numai de aerul deosebit de curat al munţilor acoperiţi de zăpadă, ci şi de peisaje a căror frumuseţe este inegalabilă în sezonul de iarnă.

Primăvara, vara şi toamna se pretează foarte bine activităţilor afară, de orice fel: de la simple sesiuni de stretching sau mers sportiv, până la antrenamente făcute în picioarele goale pe iarbă sau nisip, la ture de hiking cu cazare în bivuac, la curse montane, ture cu bicicleta, trasee de aventură şi retreat-uri în stațiuni balneoclimaterice cu factori terapeutici naturali. Iarna se pretează şi ea, la fel de bine, unei multitudini de activităţi de sezon: de la practicarea sporturilor pe zăpadă (schi, săniuş) la antrenamente de tip aerobic făcute afară, alergări pe zăpadă şi – cum tocmai v-am exemplificat – ture de trekking în zone accesibile în care drumeţia este permisă în acel sezon.

Toate aceste tipuri de activităţi se regăsesc şi în portofoliul de programe desfăşurate în acest an de asociaţia noastră, aşa că invităm un număr cât mai mare de persoane, de orice vârstă sau condiţie, să iasă din casă alături de noi şi să facă mişcare pentru menţinerea sănătăţii, asigurarea unei forme fizice cât mai bune, a unui tonus general bun, pentru a uita de problemele si afecţiunile locomotorii şi pentru a se bucura de o atmosferă foarte frumoasă şi motivantă alături de alţi membri sau simpatizanţi ai asociaţiei noastre care fac acelaşi lucru şi se bucură de toate beneficiile unui stil de viaţă sănătos. -Florin Nan, fondator al Asociației Start Moving

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.