La sfârșitul lunii februarie am luat parte la evenimentul Coffee&Poetry organizat de M60, în cadrul căruia am avut deosebita plăcere de a o cunoaște pe Svetlana Cârstean, al cărei nou volum de poezii, Sînt alta, fusese lansat recent. Pe strada Mendeleev plutea în aer mirosul de cafea care se îmbina cu cel al florilor de primăvară de la chioșcurile pregătite pentru 1 Martie, iar noi stăteam afară, bucurându-ne de soare, și o ascultam pe Svetlana citindu-ne din proaspătul volum. Cu această frumoasă ocazie am rugat-o să ne destăinuie mai multe despre Sînt alta și despre valențele poeziilor sale:
JS: Ne puteți povesti despre titlul celui de-al patrulea volum de poezii publicat? Ce se ascunde în spatele afirmației „sînt alta”?
Nu există nicio intenție de a ascunde, există poate doar o conștientizare că poate fi un titlu-capcană pe care fiecare îl va citi cum dorește. Oricum acest titlu poate fi perceput cu adevărat numai după ce cititorul termină de citit cartea. Altfel ,„sînt alta” apare în interiorul volumului, poemele au scos la iveală titlul și nu invers. Nu e un titlu premeditat. Acum, după ce au trecut deja două luni de la apariția cărții, simt că această afirmație e tot mai puțin despre mine. Sînt alta e despre celălalt, despre cum ni-l imaginăm pe celălalt, despre ce proiectăm asupra celuilalt, despre depărtare și apropiere, e o carte de călătorie, în călătoriile noastre ajungem să relativizăm ideea de străin, să aducem aproape ceea ce e departe. Sînt alta e despre cum adevărul ultim al celuilalt rămâne mereu o taină inaccesibilă, unică și intangibilă, esența demnității lui. Și desigur Sînt alta e o carte de dragoste sau mai degrabă o carte despre neputința de a scrie o carte de dragoste.
JS: Există o semnificație în spatele faptului că poeziile nu au titlu?
Am încetat demult să mai dau titluri poemelor mele. Mi se pare o convenție prea restrictivă și mai ales prea evidentă. O ramă care îți sare în ochi din primul moment și care obligă cititorul să se poziționeze într-un anumit fel. Ori, poezia pentru mine trebuie să fie un flux, o vorbire paralelă care treptat ia locul celei uzuale din mintea noastră, și a celui care scrie și a celui care citește.
JS: Cum este pentru un poet să își asculte poeziile recitate de către diverse persoane?
Asta e o întrebare importantă într-adevăr. În primul rând e straniu. Dacă e citit cumva inadecvat, poate deveni frustrant. Prin inadecvat înțeleg exagerat, teatral, accentuând cuvinte pentru a insinua o anumită direcție a interpretării. Dar poate fi și emoționant. Așa mi s-a întâmplat de curând, privind și ascultând cum au citit de Ziua Poeziei, direct de pe șantierul noului spital, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoarele asociației „Dăruiește viață” și cele care au făcut posibilă construcția acestui prim spital de oncologie pediatrică. Mi s-a părut aproape că nu merit să fiu acolo cu ceea ce am făcut eu scriind în fotoliul meu de acasă, dar apoi m-am gândit că poezia mea e mai liberă și mai îndreptățită chiar decât mine.
JS: Am citit într-un interviu că țineți de foarte mult timp un jurnal și că acesta este mai degrabă un lucru intim. Totuși aș vrea să vă întreb: are volumul „Sînt alta” într-o anumită măsură caracter de jurnal?
Caracter de jurnal nu are în nici un caz. Este un volum de poezie gândit ca atare, cu structura lui, cu dinamica și flow-ul lui, foarte diferite de ceea ce este construcția unui jurnal. Nici măcar metaforic nu am putea spune că are legătură cu un jurnal. Pe de altă parte, e adevărat că scriu un jurnal de foarte multă vreme și că așa pot eu să fiu în contact cu mine, printr-un text permanent sau aproximativ permanent, pentru că evident e discontinuu – nu scriu zi de zi. Jurnalul meu e laboratorul meu de lucru. Acolo se descarcă limbajul așa cum ia naștere constant în mintea mea. De cele mai multe ori acolo scriu pentru prima dată poemele volumului în lucru. Jurnalul meu rămâne intim pentru că am decis să nu îl fac public. Asta e o definiție clasică a jurnalului. Dar trăim timpuri în care intimitatea cere să o definim/privim altfel, dacă ne gândim la felul în care există ea la vedere pe rețelele sociale sau în textele jurnalistice.
„Jurnalul meu e laboratorul meu de lucru. Acolo se descarcă limbajul așa cum ia naștere constant în mintea mea. De cele mai multe ori acolo scriu pentru prima dată poemele volumului în lucru.”
JS: Scrierile dumneavoastră au fost traduse în mai multe limbi. Oare oferă traducerea în altă limbă noi valențe poeziei?
Cu siguranță. O traducere, mai ales una pe care o lucrezi în mod activ cu traducătorul tău, îți dezvăluie lucruri nebănuite despre propriul text. Transportul textului în altă limbă, către un nou public cu alte mentalități și cu alte expresii idiomatice, luminează zone noi din poemele tale, unele pe care poate nici nu le-ai bănuit.
JS: Dacă ar fi să alegeți, în ce limbă v-ar plăcea să fie tradus volumul „Sînt alta”?
Nu am apucat să mă gândesc la asta, deocamdată trăiește aventura lui românească. Sper ca acest volum să aibă un destin fericit și să călătorească mult.
JS: Pentru încheiere, vreau să vă mai întreb dacă vă puteți gândi la trei motive care s-au regăsit cel mai mult în scrierile dumneavoastră de-a lungul timpului.
Apartenența, libertatea, corpul și grația. Patru. Și toate traversate de conținuturi politice, mai ascunse sau mai la suprafață. -Svetlana Cârstean
Be First to Comment