Mulți dintre noi au auzit cel puțin o dată numele grandioasei case de modă Balenciaga, dar cu siguranță puțini am intrat în contact cu informații privind omul datorită căruia toate acestea și-au găsit un început, al cărui geniu a influențat iremediabil cursul modei. Acest Cristóbal a fost cel mai mare couturier al epocii sale (și singurul din perspectiva creatoarei și prietenei sale Coco Chanel), o persoană care a descoperit în propria-și umbră cel mai bun refugiu față de toată mascarada și agitația epocii (aspecte care pot descrie cu acuratețe orice altă epocă, de altfel) și care a rămas cu un gust amar după intersecția drumului său cu cel al societății. Un om al misterelor, independent de ovațiile de orice fel pentru a-și conștientiza valoarea și, cel mai important, de o sinceritate rar întâlnită.
Originar din satul pescăresc Getaria din Spania, Cristóbal Balenciaga a avut parte de o copilărie liniștită, modestă. Cea mai remarcabilă influență au avut-o mama sa și marchiza de Torres- în timp ce ființa ce l-a zămislit l-a făcut părtaș măiestriei cu care realiza rochii pentru diverse cliente, marchiza de Torres, si ea o clientă a doamnei Balenciaga, l-a tratat ca pe propriul său copil, punându-i la dispoziție reviste de modă, garderoba personală și expunându-l la numeroase opere de artă din propria sa colecție (care includea și lucrări plăsmuite de Goya sau Velasquez- surse de inspirație pentru mai târziu).
Pe măsură ce timpul s-a scurs, couturier-ul și-a însușit tot mai profund acea esență a genialității prin adâncirea în muncă ca urmare a dorinței arzătoare de a obține perfecțiunea. Evident, acesta nu a fost sortit eșecului nici măcar o secundă, dat fiind faptul că în anul 1918, la doar cinci ani după instalarea în frumoasa și emblematica capitală a Franței, Paris, primul salon Balenciaga a fost inaugurat de către cei trei fondatori: Balenciaga, Bizcarrondo și D Attainville- partenerul creatorului.
Casa Balenciaga începea să fie din ce în ce mai cunoscută, doamnele și domnișoarele embleme ale acelei perioade se regăseau tot mai mult în acea eleganță sobră atât de definitorie personalității couturier-ului, iar dat fiind faptul că naturalețea era principiul de bază în acest tablou feeric, iar noutatea ca rezultat al monotoniei era detestată, colecțiile aveau o evoluție graduală, organică. De reținut faptul că pe parcursul războiului clar definit de lipsuri pe toate planurile, industria haute-couture nu era o excepție (amenințată și de nemți, nu doar de sărăcie), însă a fost salvată și datorită lui Cristóbal care, alături de alți adepți ai domeniului modei din punct de vedere spiritual, nu material, a luptat cot la cot pentru motivul existenței lui.
După război, însă, adevărata valoare a spaniolului avea să iasă la lumină (valoare ce se referă nu doar la talentul înnăscut, ci și la munca asiduă), acea sobrietate a creațiilor transformându-se într-o extravaganță ce impunea involuntar nu doar admirație, uimire, ci și respect- respect pentru autentic, pentru frumos, pentru frapant. Însă, Balenciaga a rămas același- auster, sincer, dedicat în totalitate actului creator și detașat de destructivul concept numit ,,ban”.
Nu poți estima o valoare cu ajutorul a ceva ce nu are una (sau are, dar una închipuită), iar el era conștient de asta, așadar nu apela la persoanele influente pentru a se promova, nu întreținea conversații banale pentru a obține favoruri și, desigur, avea rețineri față de presă.
Într-o perioadă a carierei sale, o serie de întâmplări au survenit, bulversându-l și transformându-l ireversibil. În primul rând a fost colecția ,,New Look” a designerului Christian Dior (foate prezent în viața mondenă), care a atras toate privirile, clientela spaniolului risipindu-se mai repede decât își făcuse apariția. Acesta s-a resemnat relativ repede în ciuda dezamăgirii și a continuat să urmeze cursul natural al lucrurilor până la momentul decesului partenerului său, D Attainville. Atunci couturier-ul, căutând o sursă a vindecării, a reușit să-și concentreze toată vulnerabilitatea, durerea și suferința într-o singur loc din care, când izvorul lacrimilor i-a secat, o colecție de doliu surprinzătoare a luat naștere.
„Hainele lui nu evocă nostalgia, fiindcă nostalgia este o emoție superficială. Ele inspiră respect, un termen aproape necunoscut în lumea modei, caracterizată de consumerism.”
Mary Blume
Douăzeci de ani mai târziu, după o viață în care perfecțiunea i-a fost scop și obsesie, iar autenticitatea principiu, după relații eșuate, pierderi, zvonuri și interpretări eronate adresate de cei orbi în fața anticonformism sale, dar și în urma unor momente mai frumoase, însă vag descrise datorită discreției de care a dat dovadă constant, energia a ajuns la o stare de inexistență și, odată cu ea, și prestigioasa Casă Balenciaga, unde nenumărate femei și-au găsit ,,piesele” lipsă (elegața, încrederea, rafinamentul etc.).
Decesul couturier-ului a succedat în 1972, când ecoul vocii lui încă se mai auzea cu toată puterea: La manga! (,,mânecă” în spaniolă- acesta avea o obsesie față de mâneci și adesea, chiar și înaintea prezentărilor noilor colecții, le smulgea dacă observa cea mai mică imperfecțiune, în câteva momente dându-le un suflu mai impresionant , mai reprezentativ pentru complexitatea caracteristică lui).
Având în vedere că firma Balenciaga încă mai există (acum în posesia companiei multinaționale Kering), dorința acestuia ca tot ce a clădit să-și aibă sfârșitul odată cu el nu a fost respectată. Rezultatul a constat în tranziția de la haute-couture la un brand ready-to-wear care a distrus în întregime viziunea inegalabilă a couturier-ului, o raritate care merită să aibă un loc stabil în istorie și în inimile celor capabili să rezoneze cu valorile sale.
Copertă: https://www.cristobalbalenciagamuseoa.com/en/discover/cristobal-balenciaga/
Be First to Comment