Pentru mine, anii ’60 reprezintă o imensă inspirație din punct de vedere muzical și nu numai. Găsesc în muzica șaizecistă un curaj naiv și o fragilitate pe care, din păcate, nu cred că o vom mai întâlni prea curând în piesele actuale.
Muzica anilor ’60 a însemnat, mai întâi de toate, un manifest care a reușit să transmită dorința pentru schimbare socială, pentru pace și pentru libertate sexuală. Printre cele mai importante imnuri ale decadei se numără piesa „Blowin’ in the Wind” lansată de Bob Dylan în 1962, fiind considerată un imn al drepturilor civile.
„And how many years can some people exist
Bob Dylan
Before they’re allowed to be free?”
Un gen muzical care a luat naștere în anii ’60 este funk-ul, care este o combinație între muzica soul, jazz și r&b și, asemenea muzicii africane, îmbină sunetele chitarei electrice, chitarei bas, clapelor și tobelor. Unul dintre cei mai renumiți interpreți de funk este nimeni altul decât James Brown. Muzica funk a fost puternic influențată de psihedelism, un motiv frecvent întâlnit atunci când vorbim despre anii ’60.
Bineînțeles că nu am putea deschide acest subiect fără să îi aducem în discuție pe Bitălși, care s-au remarcat printr-un stil muzical propriu atât de inconfundabil. Hit-urile lor, începând cu „From Me to You” (1963), au ocupat locul întâi al topurilor din Marea Britanie și nu numai ani la rând. Cei patru au decis să își separe drumurile la scurt timp, în 1969, însă este inutil să mai precizăm că muzica lor va dăinui etern. Prima piesă de la The Beatles cu care am avut vreodată tangență este „The Yellow Submarine”, pe care o cântam în școala generală la ora de muzică. Acum mă întreb dacă mai sunt persoane din generația mea care au aceeași amintire sau dacă, de fapt, profesoara noastră de muzică era un caz izolat cu o abordare rock.
Între timp, în Statele Unite a luat naștere trupa de rock experimental The Velvet Underground, care se afla la polul opus față de The Beatles și care s-a remarcat prin colaborarea cu Andy Warhol, dar și prin influențele culese din literatură. Cei de la The Velvet Undergound au reprezentat o influență substanțială în anii ’60 dar, cu siguranță, nu au reușit să îi întreacă pe Bitălși.
Minunata decadă s-a încheiat cu festivalul Woodstock din ’69, unde The Beatles, Bob Dylan și alți câțiva interpreți au refuzat invitația de a cânta, însă pe lista artiștilor participanți s-au numărat Jimi Hendrix, Joe Cocker, The Who, Janis Joplin și mulți alții. Woostock-ul a fost, poate, modelul festivalului perfect, care nu va mai putea fi atins niciodată în era selfie-urilor și a check-in-urilor.
Am să închei această povestire cu câteva recomandări de piese șaizeciste de suflet, de ascultat la un ceai, la o cafea, la o ieșire sau la o simplă nostalgie:
Procol Harum – A Whiter Shade of Pale; Bobby Vinton – Blue Velvet; The Beatles – Here Comes The Sun; The Mamas and The Papas – California Dreamin’; Marvin Gaye – I Heard It Through The Grapevine.
Copertă: The Beatles; Sursă: Sound&Silence Magazine
Be First to Comment