Observ adeseori că se vorbește despre muzică de la distanță, mai mult ca despre un amalgam de unde sonore care acoperă o liniște înfiorătoare sau pur și simplu anostă. În această lume muzica e văzută ca entertainment și nimic mai mult.
Însă uneori întâlnesc și persoane care vorbesc sau scriu despre muzică și artă în primul rând foarte personal, insistă asupra influenței pe care o are o anumită opera asupra lor, iar acest lucru cred că trebuie adus în prim-plan. Astfel, în articolul de azi aș dori să vă povestesc o experiență personală, și totodată să vă invit să faceți și voi un experiment.
Poate experiment e cel mai potrivit cuvânt, deoarece o să aibă în centru un soi de muzică ceva mai abstractă, mai experimentală.
În primăvara lui 2019 am citit o carte de la care nu știam exact la ce să mă aștept. Era scrisă de o autoare care nu îmi spunea nimic și pe un subiect despre care nu auzisem mare lucru, deși nu îmi era nici întru totul străin: As Serious as Your Life de Val Wilmer. Subtitlul mi-a dat un indiciu: Black Music and the Free Jazz Revolution, 1957-1977.
Am răsfoit-o și am văzut că John Coltrane era acolo, Sun Ra, la fel. Pe măsură ce am citit-o am aflat de foarte mulți alți artiști avangardiști de jazz, însă amprenta cea mai puternică și-a lăsat-o modul unora dintre ei de a gândi și scopul în sine pentru care susțineau acest curent numit Free Jazz. Pe scurt, dorința lor era de a se întoarce la originile africane și de a-și afirma identitatea într-o lume în care erau constant discriminați pe criterii rasiale, iar muzica pe care o iubeau ajunsese ușor, ușor să fie academizată și uniformizată.
Instinctul, experimentul, două componente atât de importante pentru gen erau treptat trecute în umbră. Astfel, artiști precum Milford Graves, Marion Brown, Frank Lowe, Steve Lacy sau grupul Art Ensemble of Chicago au decis să adopte o direcție neconvențională și să depășească barierele genului, militând pentru o muzică mai puțin uniformă, mai puțin ritmată și în definitiv mai viscerală. Cum era de așteptat, publicul nu a primit atât de bine aceste manifestări culturale, iar uneori se considera că pur și simplu respectivii muzicieni nu știau să cânte. Însă această nouă formă a căpătat legitimitate, a imprimat o nouă direcție în jazz, care există și în zilele noastre, și au influențat și artiști din afara genului.
Nu doar artiști, dar pot să vă asigur că influența pe care a avut-o asupra unui tânăr cu probleme de identitate, în general conformist și întotdeauna atent la părerile celorlalți a fost una considerabilă, dar care nu s-a simțit atât de pregnant imediat, ci treptat. Citind despre muzicienii de free jazz și despre cum au crezut în ideea lor, indiferenți la părerile negative ale societății, pentru că aveau un scop clar, am plantat acea sămânță. Cât despre muzică, la început nu a fost întotdeauna ușor să ascult. Era ceva cu totul nou și greu de digerat. Consider că e nevoie de deschidere și poate să devină acquired taste. Apoi mi-am dat seama că mi-a schimbat modul de a privi muzica în general. Dar a meritat, întrucât am realizat că era momentul să fac o schimbare, acum că aveam și exemplul potrivit, dar și o coloană sonoră, care mi-a pricinuit un fel de catharsis și mi-a deschis orizonturile spre o lume în care am simțit că nesiguranța și haosul din gândirea mea găseau un ecou. Cineva mai trăise asta înainte. Sau poate nu, dar eu eram liber să simt și să înțeleg muzica respectivă în manieră proprie.
Nu am pretenția că e o poveste impresionantă, și nici unică, însă e un exemplu că putem să câștigăm mult mai mult din muzică, dacă trecem peste banalități servite și clișee.
Acum e timpul pentru audiția-experiment(ală). Am ales o piesă mai ritmată. Cred că e un început bun.
Copertă: © Wassily Kandinsky
Be First to Comment