Textul de azi, primit de la Marina, este un poem al feminității pe care vă invit cu drag să îl savurați:
Mai multe mângâieri și mai puține euri
M-ar defini o doză infimă de egoism, dacă
cel mai mult mi-aș dori să vă mărturisesc
Că-mi place…
Când mâinile mele îmi ating buzele,
abia șoptite de fața mea, când zâmbește
Când genele mele se preling
într-o cădere obosită, aproape feminină,
peste ochii mei abia exprimați
de cuvinte, care vor a mă transmite
Când auzul meu este hipnotizat de
formula ,,Sunt cea mai frumoasă!”, fără a suna clișeic
Când mirosul meu perceptează
urmele parfumului, ce s-a impregnat adânc,
pe pielea egoistă a ființei mele
Când nu mi-e frică de ceilalți
și exclam ,,Noli me tangere!”,
alintându-mă, în singurătatea mea nocturnă
Când mă descopăr, pas cu pas,
în timp ce îmi dau jos pielea
și mă trăiesc, mă văd, mă simt,
în îmbrățisările gândurilor mele
Îmi place…
Să mă răsucesc, în fâstâceala,
pe care o simt când mă complimentez,
Când îmi așez, ușor, capul, în palma
stângă și îmi mângâi rănile
Când îmi răvășesc părul abia coafat
și mă strig într-o oglindă spartă
Îmi place…
Că sunt fericită, fără defectele mele,
care mă estropiază și mă mânjesc de mine
M-ar defini o doză de egoism,
dar aș dori să vă mărturisesc
Că-mi place că-mi sunt străină,
când nu mă alint
*
„Ador să modelez cuvinte, în tăcere; să îmi fiu întrebări și răspunsuri; să mă bucur de libertatea, pe care o simt când îmi răvășesc pletele, când îmi plimb tălpile, în nisip sau când admir luminile orașului, de la fereastra balconului meu; să capturez și să creez, zilnic, emoții și momente; să fiu iubită și să iubesc; să rătăcesc prin culori și locuri, cărora le sunt străină; să mă bucur de sensibilitatea, cu care mă alint; să mă pierd în muzică, filme, lecturi și arhitecturi vechi. Îmi place să cred că îmi sunt o muză perfectă, într-un peisaj alienat.” -Marina Zafiu
Be First to Comment