Press "Enter" to skip to content

Viața în culorile apusului: O discuție cu Anca Dumitrescu

Anca este o persoană care mi-a stârnit interesul din momentul în care am descoperit-o. M-am îndrăgostit de imaginile făcute în apartamentul ei cochet și de simplitatea sofisticată care îl caracterizează, de contul de Instagram Papionul Albastru și de energia unui story în care povestea despre hygge. I-am propus, așadar, să discutăm despre activitatea ei în domeniul antreprenoriatului, despre pasiunea pentru scris și despre fericirea acasă.

De asemenea, astăzi sărbătorim lansarea volumului de poezii scris de Anca: Micro(scop) pentru suflet.

JS: Pentru început, cum te-ai prezenta într-o singură propoziție?

O balanță cu nerăbdare în vene, în căutare permanentă de echilibru și de motive de iubit, visez mereu în culorile apusului și cred că viața e o tartă cu caise pe care trebuie să o savurezi lent, felie cu felie.

JS: Ne poți povesti mai multe despre activitatea ta în domeniul antreprenoriatului?

Am devenit antreprenor la final de 2012, după mai mulți ani de activitate ca jurnalist. A fost, cu siguranță, cea mai bună decizie pe care o puteam lua, pentru mintea și sufletul meu, care aveau nevoie să își construiască o cale a lor, cu reguli și condiții proprii, un mediu care să mă ajute să cresc și să pun în practică toate ideile pe care le-am avut de-a lungul vremii. Am început cu o companie de comunicare și media, Papion Media, iar din 2013 am pus bazele centrului de training și recrutare Vreau să fiu stewardesă, alături de partenera mea Georgiana.

În iunie 2020, am început Philocaly, un magazin online de obiecte vintage home-deco, un vis pe care îl aveam în minte de foarte mult timp, căci iubesc designul de interior, casele vechi și obiectele vintage cu poveste și parfum. Așa că, punând toate aceste pasiuni cap la cap, a rezultat Philocaly (în greacă Philocaly înseamnă dragoste pentru frumos), care a devenit un fel de prelungire a tot ce iubesc legat de detaliile unei case: porțelanuri delicate din care să-ți bei cafeaua în fiecare dimineață sau, obiecte speciale pentru mese festive alături de cei dragi, corpuri de iluminat cu personalitate, mic mobilier restaurant cu multă grijă și alte detalii care fac dintr-o casă “acasă”.

JS: Ce este și cum a pornit “Vreau să fiu stewardesă”?

Vreau să fiu Stewardesă este un centru de training și recrutare pentru însoțitori de bord, munca în care mi-am depus toată energia, pasiunea și timpul din ultimii opt ani. Am pornit împreună cu partenera mea Georgiana de la o nevoie existentă pe piață și neobservată până atunci de nimeni – pregătirea viitorilor însoțitori de bord. Oricine își dorea să lucreze pe atunci la o mare companie aeriană ca însoțitor de bord avea acces la foarte puține informații pe acest subiect, spre deloc. Nu se știa când vin companiile aeriene să recruteze în România, ce condiții trebuie să îndeplinești sau ce ai de făcut ca să obții jobul. Platforma Vreau să fiu Stewardesă a fost concepută tocmai ca să ofere atât la nivel informațional, cât mai ales practic (prin cursurile noastre) toate cunoștințele necesare pentru angajarea în acest domeniu. 

Prin Vreau să fiu Stewardesă, am avut ocazia să pregătim peste 2500 de tineri pentru o carieră în aviație, să ne dezvoltăm de la o simplă platformă online de informare pe subiecte de aviație, la un centru internațional de training, organizând cursuri atât în România, cât și în afara țării. 

Vreau să fiu Stewardesă este din 2020 și o carte, prima de acest gen din România dedicată în întregime jobului de însoțitor de bord. 

JS: Am văzut că îți place să scrii și că postezi din scrierile tale pe Instagram. Ce reprezintă Papionul Albastru?

Papionul Albastru e prelungirea mea în cuvinte. Prin el scot la suprafață tot ce altfel mi-ar fi imposibil: sentimente, doruri, vise și (ne)împliniri. Scriu ca să-mi repar universul: versuri, texte scurte sau uneori mai lungi, orice simt că îmi guvernează sufletul și penița. 

Papionul Albastru există din 2012, iar acum, în ianuarie, scriitura sa se va transforma în carte, probabil cel mai frumos lucru care mi s-a putut întâmpla până acum. 

(Micro)scop pentru suflet se numește cartea, iar în paginile ei zace întregul meu univers. E o carte cu multe rochii albe, sentimente suspendate între dor şi tăcere, inimi care bat la unison, căutări, descoperiri, extaz, dorinţe, oameni care vin şi oameni care nu se mai întorc. În cartea asta am pus toate cuvintele care m-au ţinut trează nopţi la rând, un cumul de ratări, visare şi regăsire. Scriitura mea e o declaraţie de iubire pentru Bucureşti, pentru teii înfloriţi la final de mai, pentru insulele pierdute prin Mediterană, cu case văruite-n alb, smochine şi piele arsă de soare. Cuvintele pe care le pun pe hârtie au mereu rol de terapie: eliberează din mine toate neputinţele şi tăcerile, funcţionează ca o supapă pentru ce nu pot verbaliza.

Scriitura mea e o declaraţie de iubire pentru Bucureşti, pentru teii înfloriţi la final de mai, pentru insulele pierdute prin Mediterană, cu case văruite-n alb, smochine şi piele arsă de soare.

JS: În încheiere mi-ar plăcea să aflu de la tine mai multe despre hygge. Cum ai introdus acest concept în viața ta?

Hygge e în sufletul meu. Pentru mine să-mi fie bine și frumos acasă e un lucru esențial, fără de care nu pot trăi. În toate casele în care am locuit până acum am încercat, în felul meu, să cultiv acest hygge și să-l transform în motiv de zâmbit când intru pe ușa casei. Hygge înseamnă, în primul rând, ca acasă să te reprezinte. Să fie așa cum ești tu pe interior, să găsești acasă, oriunde te-ai uita, o parte din tine: cărțile pe care le iubești, muzica ce-ți face inima să vibreze, lumina care conturează totul. Uneori, hygge e o măsuță de cafea veche, pe care ai cărat-o după tine prin toate casele în care locuit, un pickup ce-ascunde toate muzicile pe care-ai plâns sau iubit, un covor sau o fereastră la care aprinzi o lumânare. 

E un concept, cred eu, foarte intim și personal, iar în aceste vremuri de pandemie, în care am fost forțați să ne trăim existența mai mult înăuntru, hygge a devenit un element central al vieții noastre. Poate că de aceea tot vorbim despre el atât de mult. Nordicii i-au găsit acest nume, eu i-aș spune pur și simplu fericire acasă. -Anca Dumitrescu

Cartea Micro(scop) pentru suflet este disponibilă aici.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.