Consider că despre Blade Runner(1982) nu se poate vorbi decât cu foarte mare precauție. Pelicula lui Ridley Scott a căpătat statutul de film cult din multe puncte de vedere, însă în articolul de astăzi vreau să vă atrag atenția asupra coloanei sonore și nu oricum, ci în comparație cu cea din Blade Runner 2049, în regia lui Denis Villeneuve. Acesta a apărut in 2017 și a fost gândit ca o continuare a celui dintâi.
Am spus că Blade Runner a devenit un film cult și mă refeream inclusiv la coloana sonoră, pentru care responsabil a fost muzicianul și compozitorul grec cunoscut sub numele de scenă de Vangelis, unul dintre primii care au introdus sintetizatoarele în muzica de film. De altfel, doar cu un an înainte, în 1981, Vangelis a avut aceeași abordare pe soundtrack-ul filmului Chariots of Fire, inovând prin faptul că a preferat să folosească sintetizatorul, deși acțiunea filmului se desfășura în anul 1924, ceea ce apare publicului ca un anacronism.
Pentru Blade Runner (1982) compozitorul grec are în arsenalul său diferite instrumente, iar muzica, cu toate că este predominant electronică, alternează cu jazz-ul sau blues-ul, însă elementul care și-a pus amprenta cel mai clar asupra producției, cel puțin din perspectiva pasionaților de muzică electronică, este sintetizatorul Yamaha CS80. Acesta se poate auzi pe majoritatea pieselor și a rămas legat de Vangelis și Blade Runner, la fel cum soundtrack-ul în sine reprezintă un punct de referință pentru pasionați. Acesta a căpătat autonomie și legitimitate și separat de film, iar în același timp a și dat „norma”, din punctul meu de vedere, că un Blade Runner necesită o coloană sonoră deosebită.
Oricine ar fi fost desemnat să compună pentru recentul film al lui Villeneuve, ar fi avut sarcina să creeze ceva pe măsură. Așa că rolul i-a fost inmânat reputatului compozitor de muzică de film, Hans Zimmer, care are un palmares impresionant, experiență vastă în domeniu, precum și o identitate de compozitor bine conturată, ceea ce se poate observa, pentru că Zimmer (împreună cu Benjamin Wallfisch) a produs o coloană sonoră care amintește pe alocuri de cea a lui Vangelis, dar doar sporadic, pentru că este în primul rând originală. Nu a fost compusă cu scopul de a imita. Compozitorul german a folosit de asemenea sintetizatoare, însă le-a alternat în stilul caracteristic cu pasaje interpretate de orchestră – deși mult mai puține decât de obicei. În timp ce Vangelis are o abordare în stil film-noir/retro-future, impusă de estetica filmului – unde muzica iese în evidență destul de mult –, Zimmer preferă un sound mai reținut și mai modern, cu mai puține pasaje vocale și instrumente care ies în mod special în evidență, dar fără să lipsească secvențele antrenante. Ambii coboară în registrul grav, însă Zimmer pare să aibă o predilecție pentru acesta. Nu lipsesc nici piesele de jazz și rock’n’roll, de data aceasta interpretate de Frank Sinatra și Elvis Presley. Ca un omagiu adus soundtrack-ului inițial și scenei memorabile din Blade Runner a lui Ridley Scott, auzim și o reinterpretare după Tears in Rain.
Vă recomand filmele dacă nu le-ați văzut și, cu această ocazie, fiți atenți și la muzică. Cel mai bine se poate înțelege și simți în contextul pentru care a fost compusă.
Copertă: © Warner Bros
Be First to Comment