De fiecare dată când vin la munte vara îmi reamintesc de piesa mea favorită de teatru: „Jocul de-a vacanța” a lui Mihail Sebastian. Întâmplător sau nu, am citit piesa într-o vacanță, pe un șezlong așezat pe iarbă.
Cred că de la Mihail Sebastian am învățat ce înseamnă vacanța cu adevărat: să uiți. Să uiți ce zi a săptămânii e, ce oră, care e prognoza meteo pentru mâine, ce se mai aude la știri și câte cazuri de Coronavirus mai sunt.
„Jocul de- vacanța” mi-a fost alături și în timpul stării de urgență, pentru că teatrul Maria Filotti din Brăila a oferit posibilitatea (re)vizionării spectacolului online, în distribuția pe care o ador.
Ștefan: Dar dumneata nu ştii să uiţi. Nici unul din voi, dumneata şi ăştia- Bogoiu, sau cum le mai zice? – nu ştie să uite. Ameţiţi când vi se întâmplă să nu vă aduceţi aminte, trei secunde, în ce zi sunteţi. D-aia zăpăcitul ăla bătrân, de cum se scoală, n-are altă treabă decât să scrie pe tablă: 5 august, 6 august… D-aia vă strângeţi pâlc în jurul aparatului de radio, ca să vă spună ora exactă. (Aproape violent: ) Eu nu vreau să ştiu ora exactă. Şi nu vreau să ştiu ce e azi, ce va fi mâine şi ce a fost alaltăieri. Ce e azi? O zi cu soare. Mi-e de ajuns. Îmi faceţi milă, zău, când vă văd cu ce disperare, cu ce panică vă agăţaţi de tot ce aţi lăsat dincolo, acasă, la Bucureşti. Şi, la drept vorbind, n-aţi lăsat nimic acolo. Aţi adus totul cu voi, în valiză: manii, regrete, zâmbete, amoruri. Ziceai: ,, Vrei să începem un joc nou?” Sigur că vreau, dar nu vezi că jocul meu e nou, şi că al vostru e vechi, bătrân, trist?
Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanța, Actul I, Scena XV
Corina: Şi cum se cheamă jocul dumitale?
[…]
Ştefan: Se cheamă jocul de-a vacanţa. Şi se mai cheamă jocul de-a uitarea. Şi s-ar mai putea chema jocul de-a fericirea.
Astăzi propun acest exercițiu al uitării tuturor celor care sunt în vacanță și nu numai.
Be First to Comment